joi, 31 august 2017

Am vrut să-ți număr coastele din trup



Să văd de n-ai cu una-n plus,
Dar tu te-ai dus
În sânge de Apus,
Și încă mai aștept pe ochi
Acel sărut adevărat,
Te-ntreb de te-am pierdut și
Mă înfiori (ne)vinovat/
Ca un răvaș ucis/
În nemilosul gând ascuns/
În vis...

Am vrut să te întorci din Rai,
Din trista amintire pe
Chip cu florile de mai
Culese din povestea închipuită
De Iubire.
(Dar m-ai închis sau
Poate m-ai ucis, în prag
De Paradis)
Și-atâtea nopți te-am așteptat
(Fantomă pietruită în păcat)
Tu n-ai venit, doar
m-ai strigat și
m-ai stârnit,
când pasul meu
a adormit,
Prin stropi de lacrimi
M-ai cutremurat,
Te mai întreb şi azi, și-alaltăieri
Te-am întrebat : De ce-ai strigat?
Și mi-ai bătut cu aripa în sânge
Să-nceapă stelele a plânge.
Ai spus că ochi-mi negri te-au chemat,
Dar eu doar sufletul ți-am adăpat
Cu un surâs pierdut,
(Cu)tremurat...

duminică, 27 august 2017

strigătul

era o zi însemnată
în calendar să fi vrut
și nu o puteai uita
doar strigătul m-a făcut
să tresar prin somnul de plumb
oarecum vinovată

femeie!!! iată inima ta!
și inima mea se zvârcolea în țărână
arzând împrejurul ei totul
dar nu voia să mă ucidă

femeie iată trupul tău
striga glasul pe care
pentru o fracțiune de secundă
mi s-a părut
că l-aș putea recunoaște dar
trupul îmi zăcea inert
ascuns între coaste ticăia şi
îndrăznea cu un simplu semn
să îmi înflorească
livezile de pruni în care
de la o vreme se sinucideau fluturii
cu boturile pline de sânge

ca la un concert cu rolling stones
aprindem brichetele
murmurăm ceva imperceptibil
lăsând toate cuvintele la soare
a plouat
a plouat doamne îmi zic a doua oară
și trupul meu
pe care acum mi-l recunosc
s-a umplut iarăși de fluturi
de fluturi
de fluturi
cred că măcar acum
o să  le fie îndeajuns

vernisaj

casele subterane au geamurile mici și locatarii nu mi-au văzut vreodată. chipul mă cunosc doar după sunetul metalic al sandalelor albastre cu blacheuri. subțiați de bătrânețe.umblă prin cimitire cu inimile  lor ferecată în steaua de mare de pe faleza necunoscutului aud glasul lor nesigur sau mi se pare că-l aud. oricum eu visez cel mai mult din fortul ăsta blestemat unde mi se percep atâtea taxe, împing umărul somnambulului cu gene lungi:-hai, du-te!cine ți-a zis că vindec nebunia? îmi lustruiesc îndelung cuvintele cu peria de sânge și vreau să cresc puțin cât de puțin firul de sânge mi se încheagă pe bărbie ca un îndemn la fericire şi clovnii uriași pozau în îngeri fără aripi completând colecția de primăvară/vară unui cioclu argintiu

vineri, 18 august 2017

Sfâșietoare nepotrivire



prin tine treceam
inconfundabilă stare
de bine când se numără anii sorții
şi stam cu palmele
încrucișate înapoia ușilor
din piatră sprijinindu-ne umerii
de trupul leilor sculptați
în aburul fierbinte
visurile mele au temelii spun
nesupunerii mele unii mă recomandă
caselor de sănătate-sfâșietoare nepotrivire-
sughițului albastru îi culeg mărăcini
starea de bine persistă
încovoindu-mă zilnic
fixez hipnotic ochii în
lumina necruțătoare
a orașului ascuns doar
Luminii supreme mă voi supune
toate le simt şi le pot înțelege toate
mă nasc şi mă închin somnului
o altă viață
adoarme în mine
prin tine mă trezesc te caut
ah veşnicie poate am vreme
a trece şi umbra
mi se împleticea
printre celelalte unghii abandonate
ah starea de bine insistă-maestră complexă-ca o
solie solitară cu flamura albă
închisă nebunie tăcută
pe-aproape sacră

marți, 15 august 2017

Tot întrebându-mă




Înfiptă într-o nerăbdare
de demult aștept cu tălpile de foc- e
ca şi cum aș avea un bandaj
în jurul capului
amorțită în toți şi în fiecare
în parte caut tulburătorul gând
fixând ochii în ochii fântânilor de dor
,,nimeni nu mă poate ocoli,, zic
abia acum sunt eu în esență pură
abia acum mă mai suport
ca pe un atom care a despicat în două
omenirea-,,sunt eu,, zic acoperindu-mi fața
,,cel fără de urmă fără de glorie sau nimb,,
uitat într-o cratimă
executat într-un ultim cuvânt
port pe umerii întregi
universuri/tandemuri cu mâinile înmuiate
în sânge ne mă și te caută
mă iartă pe când calc
faţa ascuțită a ierburilor amare
TOTîntrebându-mă

Statică



prin mine trec izvoare
tulburate de mugetul cerbilor de argint
şi toate ploile astea îmi zidesc neacceptările
socotindu-mi brațele de lut
cu spaima aceea îngropată de demult
care m-a numit Femeie

şi umbre simt cum îşi trec
mâinile osoase prin mine
ascultă!
cum mă alunecă în tăceri strigate
în cântece vii ecouri mult prea încercate
cu pleoapele de plumb dar
iată! stau iară piatră
îndelung șlefuită
în inima unor statui

luni, 14 august 2017

scriu în cartea vieţii


cu rădăcinile tăiate cu
umbra trupului meu
sângerând
scriu în cartea vieţii
zădărnicia unui chip

observ
e ceva îmi zic
intens
interpus
ca un zid
nemăsurat
pe care nu-l mai
pot controla
aștept să se destrame cerul
în pâlpâiri albastre şi
aripa de stea clipocea nestins
pe când îmi croia veșmântul
cel veșnic tainic
tremurat
ca o ninsoare abstractă

Runa



La mine în cuvinte nu
Mai moare nimeni
S-a închis cimitirul cețurilor
Năluci cu umbrele șoptite
Urcă agale
Pe un alt drum al crucii
Ascuțind glasul răgușit al lunii
Cocoși de tinichea trâmbițează
Întru un alt început
Simpatizând cu depărtările

marți, 8 august 2017

de-a latul sorţii



dar sunt atât de departe
asemenea pământului crăpat
m-au învățat să nu mint să nu fur să nu ucid
să nu jinduiesc şi încerc să mă înalț desculț
dezrobit eliberându-mă din pietre ating
doar valul nestăvilită unduire pe un portativ dezacordat
a nopții umbră îmi lasă murmurul stins peste obraz
şi strig hai lasă hai repede dar hai nu
mă mai suportă nici pietrele nu mai
au limbă fruntea să mi-o înalțe
să-mi tulbure sufletul
nimic din ce nu este al meu a sinelui țarână
nu mă astupă mă cu mâinile cusute
stau lipit aşa de tălpile voastre de parcă nu aş mai
avea putere să mă reclădesc de parcă m-a-înghițit pământul
haide hai inimă colindă cu buzele de foc
urzind în peșteră izvorul va curge
smirnă din plămădeala voastră
abia mă mai suport şi bântui zările albite
ca o nălucă dezlipită din burta fluturelui de mai/
îmi fac din stelele căzute un pat
de-a latul sorții

duminică, 6 august 2017

refuzul gândului curat




mamele mele nu
își mai strecoară pruncii
prin ușile deschise
fața omului
se va privi
într-un alt neam
o altă religie sau ţară
muntele de foc va scuipa
sângele iubirii
cu pasul legat
bărbații nu vor
mai ști să mintă
în adevăruri crude
le va atârna grumazul
ca într-o săpătură adâncă a șarpelui
culcuș straniu al capului aplecat
printre ierburi de fier
le-a rămas doar urma
ceasului de jad
numărând Clipa
în strigăt sacadat

joi, 3 august 2017

.AM ÎNVĂŢAT MERSUL PE VÂRFURI


calc uneori mai apăsat
inima mea mă îndeamnă
să îţi dau bineţe
mă torn în bronz
şi totuşi
sunt un om bun
zic vecinii 

spun bancuri despre moarte
despre serile senine
ce aş putea să îţi mai povestesc
mâinile trupului meu
viu ţi se vor deschide
mâinile acelea vor înceta
să mai ridice pietrele

în fiecare pas
eşti TU Cel de la începuturi
căutătorule al meu
stai aplecat
îngândurat
că nu aş mai putea zbura

miracol

copiii cerului vor moșteni pământul murdari cu mâinile înmănușate în stele vor paște oile păstorului cosind prin umbrele înserării se vo...