o caut pe mama și palmele ei reci
din care să beau apă cristalină
apa aceea a uitării
dar mama a plecat într-o seară prin
râul oglinzii metafizice și nu s-a mai întors
decât pasărea cu aripile despicate
îmi numără zilele din trei în trei
s-așază în umărul meu stâng
înfige gheara adânc
să îmi culeagă de pe buze urmele de rouă
pe chipul meu se prăvălesc multe cuvinte
stârnite de o durerea ascuțită
ca o primăvară strălucindă în stropi de mătase
lângă tine a rămas doar femeia acoperită
de mantia înserării
și mă fac ghem
strâng pasărea în mine
acolo îi jumulesc penajul
mă umplu și dau pe dinafară
scuip penele de vultur
fixez obsesiv toate crucile din
cimitir poartă același nume
mestec grăbit și arunc
alea jacta est!
strigă cineva
iar am pierdut Doamne
bărbatul din coaste îmi ticăie
bătrânul chronos își strânge la piept ceasul
ca pe-un copil
lăsând doar umbra prin care
o văd pe mama în râul rece din oglindă
întinde palmele și sorb după mult timp
apa iertării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu