urbi et orbi

cuibul de vulturi a fost răscolit
în foametea mărilor răsădeam arme și
culegeam pietre din pumnii domnițelor obscure
sfârșiți și goi flămânzi și delirând
adăpam lumina cu zâmbete sterpe
demențial curgeam la vale pe aripa de fluture nocturn
săltam de pe un nor pe celălalt și nu știam
dacă existam sau dacă sfinxul însuși a adormit
cu buzele întredeschise a mirare
în trupul tău tăiat în stânca străină
cu dinții strânși într-o ultimă strigare
săpam orbitele adânci și am șoptit:
așteaptă
până mâine
am să mă înalț
pe treptele tăiate
să mă-îngrop sub cer
și pe pământ
acolo și aici…