miercuri, 9 noiembrie 2016

zidind în mine o scară


am uitat de zidul plângerii
îngerii nu mi-au primit azi răvașul
drumul îmi calcă apăsat spinarea

surâsul tău mă întoarce pe cealaltă parte
e cald și eu îmi privesc semnul
prin care se arată câmpiile virgine
un alt soare zimțat își încordează mâinile de piatră și
țintește adânc în inimile noastre

oamenii se îndepărtează doi câte doi 
zidesc o cruce din nisip
din gură le iese un șarpe
cu ochi de rubin
ca o hicleană mă-încolăcește
zidind în mine o scară

iacab privește se-înclină
urcă prin măruntaiele mele sprijinindu-și bastonul
în ochi, în creier, în gândul meu cristalizat urcă
urcă spre altarul catedralei neamului meu părăsit
săgețile curg
curge și apa oglindește brațele mele
crescute ca niște ramuri îmbibate în sânge

săgețile luminează văzduhul

mă simt nedreaptă în lupta asta corp la corp
care se naște în tălpile mele ciobite

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...