miros a tăcere înghețată
mă simt chiar urma ei fugară
fandez lumina şi
curbez linia mării
o desenez
cu degetele înmuiate
în râul uitării înot
îmi smulg albatrosul din umăr,
aș vrea să încerc zborul
sihastru pentru ultima oară
de ce nu m-ar crede oamenii pasăre
în clocot?
de ce n-aș fi eu pana lor ușoară
sau frunza uitată pe cărări?
bat cu gheara vlăguită în apa înserării
și vreau la temeliile lumii să mă plâng.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu