duminică, 30 octombrie 2016

femeia albastră

e o noaptea veche adâncită
ca un râu cu malurile suprapuse
un întuneric îmi presară peste umeri
fiorii de argint femeia albastra aruncă
mrejele în mare
e
prea târziu iubite
nu pot să fiu decât
un trecător iluzoriu
cu genele topite
chemând obrazul
să îmi împletească
firele de timp
acolo unde înserarea
nu mă poate ajunge

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...