Dă-mi mâna ta, străine!

În harfa inimii

S-aude-un cântec înfundat,

De suflet dezrobit,

Ce hăuri a cutreierat

Și m-a găsit.

Cu ale mele corzi

Demult neacordate,

Cu ale mele gânduri reci,

Dar, uneori, mai dezghețate.

-Străine,

Ce-ți cânți, alene,

Dorul sugrumat.

De unde vii?

Din care zări?

Căci nici în vis,

Himera pribegită 

nu ți-am așteptat…

-De ce strunești 

Al zilelor clepsidră?

Și-îmi cânți iubirea

Ca pe-o sirenă despletită

Ce se-îneacă-n zori de zi,

de teamă că nu-și mai amintește cântul

Fără de care mateloții ar muri?

-Dă-mi mâna ta, Străine!

Cu ochii goi, cu fața suptă

Și trupurile ca o torță-înflăcărată,

Să ne-avântăm în marea veșnic tulburată,

Ca valul ei albastru-înspumegat

Să ne absoarbă de păcat….