poezii

despre Poezie la comandă

1. poezia se scrie singură
în cămară
pe genunchi
cu spatele ușor încovoiat
sprijinită de malurile cerului Poezia
îți poposește pentru o scurtă vreme pe un umăr
te privește pieziș
de parcă nu te-ar mai recunoaște
ca o pasăre cu aripa de fier
se rotește se rotește
pe deasupra gândurilor tale
face ocol gâlgâindu-ți sângele bolnav
moare și învie la comandă
ca o primadonă nemachiată vestejită
cu ochii injectați cu venele plesnite
rătăcită prin labirintul
unui teatru de vara
medieval

un doi trei@sărim peste râuri

2. mă dezbrac
de prima tinerețe
îmi pun botforii aurii
la masă îi las pe alții
să vorbească eu îmi fac
peste față niște semne adânci
înspre dimineață nici nu m-ai recunoaște
vecinii își dau coate
timpul meu are bătături
la tâmple îmi
înfloresc salcâmii
se adună fetițele
la numărat
un doi trei
sărim peste râuri
pletele noastre umplu satul de fum
colbul se ridică
se ridică
și în colbul acesta
al amintirilor mele
răsărea
pentru întâia oară
între genele de plumb
povestea mea
și atunci,  mi-am scos
cu grijă botforii ruginiți
mi-am așezat în straturi sidefii
mătăsurile degetelor mele
am stins lumina am închis gazul
am tăiat toate conexiunile la internet
îngropată pe o singură parte
cresc și descresc

Zgomotul vocii tale ar

 3 sfâșia umbra cerului

porumbei cu aripă de plumb

ți-ar poposi pe brațe

femeile te-ar adora-statuile

spre dimineață își cer tributul-în

raze luminoase dansuri bătăi din tamburine și

urma unghiei tale ascuțite de oțel

desenând de-a lungul sau

de-a latul pielii mele

îmbrățișările de-o noapte

și totuși eu stau 

aici nu mai visez ținuturi 

însorite nu te mai strig

ecoul îmi ruginește umbra mă amuțește

pentru încă o bătaie de o noapte/zi

sunt regina valurilor deșarte

cu mâinile mele țesute-n miile de noduri cu

umerii mei grotești

limba elastică ochii fără de sfârșit

-aceeași haină de reptilă

din zgomotul infernal

al vrăjii care ne aseamănă

mi-o răscroiesc-

Amethyst

cernitul nour
mă înfăşoară
în pânze lucitoare
e dorul meu tăiat din ceţuri
în unda apelor adânci
şi simt securea
pregătită
să îmi cresteze faţa
cu luciri de amethyst

izvorul ascuns

sufletul meu -rană aprinsă
de peste dealuri înălţate în
zori cu cearcăne aurii
întregea drumul
unui ceas de taină
pe când
tristeţile coborau
coborau
în valea cerbilor
răsuna
izvorul ascuns
gâlgâind imperceptibil
un murmur de şoapte
şi peste toate acestea
se suprapunea
unda volatilă a
unui alt suflet al meu
-pasăre strigată-
cerul răzbătând
în aripă de fier

am învăţat

AM ÎNVĂŢAT MERSUL
PE VÂRFURI
calc uneori mai apăsat
inima mea mă îndeamnă
să îţi dau bineţe
mă torn în bronz
şi totuşi
sunt un om bun
îmi zic vecinii mei
spun bancuri despre moarte dar
despre serile senine
ce aş putea să îţi mai povestesc
mâine trupul meu
viu ţi se va deschide
mâinile vor înceta
să mai ridice pietrele
pe umeri
în fiecare pas al meu
eşti tu cel
de la începutul
căutărilor mele
stai aplecat
îngândurat
că nu aş mai putea zbura

de dincolo de hotar

7. mă îngrop în
ploaia frunzelor de vară
venele mele plesnesc
acoperindu-mi pământul
cu o mantie
strălucitoare
simt
prezenţa ta
de dincolo de hotarele
nopţii trăgându-mi linii
linii de hârtie
clocotitoare
liniştesc un alt spaţiu
cu pieptul rotund

Strigăt nesfârşit

8. trăiesc într-un anotimp al mâinilor de piatră

în strigăt strident(disipată şi mută)

îmi veţi găsi umbra-părerilor de rău-

supra(Pusă

peste sfârşituri

şi aşteptări

în glas

în gesturi amânate şi în catedrale

suspendate

fără de popas

mă voi şi întoarce

la rădăcini

-pendul cu limba ruginită

suspendat-

runa

9. vorbesc despre un timp

al straturilor de zăpadă

pitici online îmi dau like

schimonoşindu-şi feţele

se aseamană cu tufele de trandafiri

sălbatici miros a ierburi creţe

adăpostesc

tavane de cenuşă

scot fumul din hornuri

ca să îmi clădească o nouă lume

peste orizonturi

doar o mână

mă aşteaptă

10

statică

.. prin mine trec

izvoare tulburate de

mugetele cerbilor de argint

şi toate ploile astea

îmi zidesc neaşteptările

socotindu-mi braţele de lut

cu spaima îngropată

de demult

care m-a numit

Femeie simt umbrele

cum îşi trec mâinile osoase

prin mine

ascultă!

mă alunecă

în tăceri strigate

în cântece vii

ecouri mult prea încercate

cu pleoapele de plumb

dar, iată-mă!

stau iară piatră

îndelung șlefuită

în inima unor statui

prestidigitaţie

11. la mine în cuvinte nu

mai moare nimeni

s-au închis

cimitirele de ceţuri

năluci cu umbre şoptite

vor urca agale

pe un alt drum

ascuţind

glasul răguşit al lumii

cocoşi de tinichea vor trâmbiţa

întru un alt început

la mine

în cuvinte

empatizez

cu desparţirile

de inimi roşii

e ceva ce nu mai pot controla

12. cu rădăcinile tăiate cu

umbra trupului meu

sângerând

scriu în cartea vieţii

zădărnicia unui chip

observ(e ceva îmi zic

intens

interPus

ca un zid

nemăsurat

pe care nu

mi-l mai pot controla)

aştept să se destrame cerul

în pâlpâiri albastre

aripa de stea

croindu-mi veşmântul edenic
-dorul meu nestins

zic-

tremurat

ca o ninsoare abstractă

Uneori trăiesc sublimul

13. ca pe un sentiment

al abisului

mă simt

vioară

planând

pe deasupra râului

de fluturi

mă îngrop adânc

între întuneric și lumini

cât mai adânc

strivindu-mă

în spumă de petale

și-apoi sap

iară și iară

sap

înălțându-mă

zilnic

Postumă

14.Și ne vom și stinge

Călătorul meu negând,

Uitat în trist acord sinistru,

Astupat.

Și noaptea mă va țese

Luminând/cu lacrimi vii

De neuitat

Cu mâinile-i prea aspre

Cu palma ei de înspinat

Obrazul ros îmi va cuprinde

Sădindu-mă/femeie, om și gând

-Tăcere de strigat-

Și ne vom stinge

Ochiul meu de foc,

Uitat în vatră

Să mă ardă

Strângându-mă

Văpaie-om și foc-

Voi lumina-lumină stinsă-

La un loc sau vâlvătaie...

ars poetica

16. mi se îngăduie să trec

prin râuri de iluzii

,,născut, iar, nu făcut,,

captiv pe un țărm

al marilor înfrângeri

mi se permit uitările

în oase sugrumând tăceri

și acel miracol

încă ridică pleoapa

în care n-ar mai crede

Nimeni

înaintează sufletul cu mâinile

legat de un perete

trupul meu cald

anume

jertfă

atârnând

peregrinarile mele

17. se vor frânge

într-o tranziție post

revoluționară/post/de/ce?mbristă

oameni cu tălpile din fier

îmi vor acoperi grumazul și

eu am să mă strâng

ca un melc în cochilia lui umedă

ochi

sărutându-mi

fruntea până mă vor adormi

în umbrele cărnoase

poate îmi aduci Tu

seva frunzelor curate

care-au uitat să mă locuiască

hunting

18. cu ochi de pisica bolnavă

mă privesc desprinzându-mă

din umbră oamenii

îmi vânează căderile

suntem ,,care pe care,,

imitând sunetele nopții

la câte un pian cu clape ruginite

( punem copiilor câte un curcubeu)

aruncăm un deget foarte sus  așa

din des)cărnat spre încărnat

cu priviri furibunde bine fixate

suntem desprinși din aceeași așteptare

și totuși sfârșitul pândei încă n-a venit

ghearele mele se înfruptă

din gheară de pisică

eterna scară îmi toarce

degete din sârmă

femeile însemnează

tristețea pe asfalt

alăptându-și pruncii

tresar geometric

i-așa o iluzie de-o clipă

a cheilor răsucite

și peste flori

nemuritoare

cad gloanțe de argint

trec nopţi

nemăsurate apusuri

îmi cresc și descresc

pe sub gene

cu pumnii ascuțiți şi

lutul acela numit vietate

îmi numără pașii

cu arcul trăgând

în forme de inimi trec nopțile mele

încercănate cu mâinile pâlnie/ păsări de pradă

strigând în urmele drepte

cineva m-ar putea răni și

lutul acesta izgonit

turnându-se-n tine cine

l-ar mai putea recunoaște

rezemat -umăr dat morții- nechemată

a mea iubire îl va urî

dar vino şi mestecă pâinea ta nefiartă

în palma cea crudă

frunza de umbră va trezi

deasupra mării

20. am un ochi cusut în ceafă

așa cum îi stă bine
unui vultur la amiază
mă cobor pe aripile
mele înnegrite strângându-mi
împrejur aceeași rochie de muselină
pășesc pe clape ruginite.

Prietene, privește!

,,am ochiul tău de vultur,
prea(crescut
în pieptu-mi ipotetic,
și la răspântii
îi caut locul
printre stele,,.

Haiku

clipă de măslin
ochi de noapte atârnat
rana gurii-stea