În grădina mea de vise,
S-a oprit sfios o stea,
Și cu mâna-i de caise
Gândul meu îl cerceta.
Și strângea ca la paradă,
Flori de gând și flori de vise,
Le-împrăștia în stradă,
Pentru cei cu inimi ninse.
-Dragă Stea, când poți, tu, oare,
Peste sufletu-mi de dor,
Să mă ningi ca altă dată,
Cu troiene de fior?
Să-mi aduci o iarnă dalbă,
Cu zăpadă argintie,
Să-mi cobori un înger palid,
În cămașa-i aurie?
Diadema lui de ceruri,
Peste mine să o scuturi,
Noaptea-n vis
și noaptea-n gânduri,
Am s-alerg
s-aduc săruturi...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu