lozinci

crăiasa, în caleașca de foc,
împarte zâmbete și flori trecătorilor agitați
mă atinge cu un zâmbet,
iau zâmbetul cu grijă
mi-l așez pe buze
la Zoo a îndrăznit
să se dreseze papagalii,
atunci intrăm
ca la paradă,
doi câte doi...
se cântă aproape solemn:
-podul de piatră s-a dărâmat...
vom face altul...și altul...
vocea se pierde, prăvălindu-se în mii de ecouri...
pe maidan, copiii aleargă disperați aceeași
minge cu ochii încercănați

la măcelăria din colț
carnea râde paranoic în galantare,
mult sânge pe dușumea
și-n gât un gust amar
de viață sugrumată în aziluri învechite
astă noapte, la poartă s-a pripășit un câine
îmbrăcat în lozinci anti-sistem:
-nu mai avem carne! scandează glasul înfundat
în buze unse de grăsime.

în fundal, parcă lipite de inima cerului,
două bătrâne își țin tăcute mâinile tremurânde
și se înfruptă din constelații
Andromeda le cuprinde tristețea cu brațul,
sugrumându-le durerea în pumn.