un sat cu porţile deschise

am crescut într-un sat cu portile deschise
uneori paşi lui sacadaţi spărgeau liniştea dimineţilor
e moş niculae îmi ziceau fraţii mei ar trebui să îi zicem
despre ţigări
să nu mai fumeze
moş niculae pătrundea fantomatic
prin portile deschise
obrazul lui pământiu începea
să semene a moarte
ehei ce ştiţi voi
aş fi fost mort demult
demult de pe la vreo doi ani
am început a fuma culegând mucuri de ţigară
de pe moşia boierului şi tuşeşte tuşeşte plin
din tot pieptul
se desprind
zeci de omizi
leneşe crăpate
i se întind peste buze
moş niculae nu schiţează nici un gest
doar îşi întoarce faţa spre cimitir
acolo
acolo sunt cu toţii
nu pot să mai stau
se ridică pare un exorcizat
încă tulburat de văpaia nopţii
şi nu am mai auzit de el
din clipa aceea
doar mâna lui uscăţivă
ne mai bate în fereastră
în miez de noapte
degetele lui descărnate
cer o ultimă ţigară