craterele sorţii

craterele sorții


Privești prin craterele morții
vezi noaptea ca o fecioară despletită
îşi piaptănă copilul nenăscut
cu degetele descărnate trasează linii negre
desenând cărările vieții
îmi stropește așternutul cu sânge
de la un capăt până la celălalt într-o tăietură adâncă
împrejurul grumazului meu se ivește o formă perfectă.
pic...pic...pic.
se scurge viața prin ochiul nopții îmi spui cu mâinile așezate peste fruntea mea treci
eu te bântui seară de seară
te strig pe un nume demult uitat
îți caut gura asprită de vânt
să-ți îndes în ea toate neliniștile mele.
............................................................
În zi de sabat îmi umplu obrajii cu fum
suflu în răs(timpuri) ca un animal înjunghiat vreau
să aprind focul unui alt Prometeu.
............................................................
Oamenii mă fixează din dosul măștilor de ceară
prin același ochi bulbucat străbăteam întunericul lăptos
care s-a scurs pe ferestre pe când nu se mai arătau zorii
îmi înfigeai adânc degetele în urechi şi
așteptai ca un pârdalnic tensionat
să mi se desprindă din trup zeitatea crescută până
dincolo de umbră.
Auzi?
Grumazul meu a început să plângă
pic...pic...pic.
Boabe de rouă se scurg aritmic prin craterele nopții, morții, sorții.
(aaaah, craterele astea blestemate care îmi brăzdează chipul
condamnându-l despotic la veșnică uitare).