atemporală
alerg pe sub
zâmbete sparte
cu rărunchii mei
zdruncinaţi
cu genunchii
scobiţi
roşi
de stele cariate
pe cer surâsuri palide
răsădind nici nu am
mai simţit
în falcă
mușcătura
Timpului/-bărbat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu