ESTE BISERICA MEA DE SUFLET.
Pot spune că ,,AM TRĂIT,, aici TOATE LUCRĂRILE care s-au realizat în timp.
Aş spune chiar că am asistat la ,,naşterea unui lăcaş binecuvântat ca o aşa-zisă oază de lumină.
Uneori am îndoieli asupra harului pe care îl împarte locul pentru că văd nişte gardieni care fac ,,mereu,, ordine şi mă simt, personal, privită într-un mod suspicios.
Duhovnicul mi-a spus că e de fapt lucrul acesta e ,,spre binele,, nostru pentru că printre enoriaşi se mai strecoară şi oameni mai puţin corecţi care ,,uşurează,, sacoşele şi genţile bătrânilor de unele bunuri.
Nu contest, dar prezenţa lor arogantă, faptul că îşi iau rolul atât de ,,în serios,, îmi produce un vădit disconfort.
Astăzi am rugat părintele să mi-o binecuvinteze pe Andreea. Ne-a binecuvântat pe amândouă.
Apoi am colindat oraşul împreună şi o să vedeţi şi voi ce frumos ştie Andreea să zâmbească.
I-am făcut poze. Mi-a făcut şi ea mie.
Ciudat a fost faptul că nişte femei din biserică puteau să jure că Andreea e fetiţa mea.
Un domn necunoscut ne-a salutat de la volanul maşinii sale şi Andreea a presupus că a făcut-o considerând că i-am acordat prioritate. :)
Andreea a devenit surprinzătoare şi extrem de ataşată de mine.
Simt că ar trebui să o ajut mai mult. Paşii noştri sunt mici, dar vizibili.
Ne-am distrat pentru că, în curtea bisericii, o bătrânică ne-a întrebat:
-Ce mai fac fetele?
Am zâmbit şi am răspuns în cor:
-Bine! Am venit şi noi, pe aici, pe la biserică.
Apoi, bătrânica m-a întrebat dacă poate să îi dea fetiţei un măr şi nişte sărmăluţe.
Am încuviinţat şi când a plecat acasă i-am amintit de daruri.
Le-a luat bucuroasă, spunând:
-Daaa! Sunt ale mele! La biserică le-am câştigat.
Mîine vom face noi poze şi ne vom plimba pe la Mitropolie. :)
Pe cameră am mai surprins o fetiţă drăgălaşa care se închina la icoane. Sper să găsesască postarea mea. Pentru că le-am dat adresa blogului.
Am mai făcut o faptă bună ajutând o femeie bolnavă să îşi recapete echilibrul Cred că i se făcuse rău de la căldura din biserică. Eleva mea, Andreea mi-a ,,explicat,, faptul că bătrâna era cam greoaie şi din cauza greutăţii care îi apasă picioarele, crede ea, de aceea nu se mai poate ţine în echilibru.
Sper ca bătrâna să fi ajuns cu bine acasă .
Femeile din biserică spuneau că vine mereu cu un taxi şi că e neînţelegătoare.
Eu cred că doar fuge de singurătatea de acasă căutând un sprijin între pereţii bisericii.
E trist . Nimeni nu ştie în ce mod va îmbătrâni.
Căutăm mereu să adunăm cât mai multe bunuri lumeşti şi când ne oprim ne dăm seama că de fapt purtăm pe umeri urmele anilor de fugă.
sper să nu vă fi plictisit cu povestirea mea, care nu se vrea un text sofisticat :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu