mergeam pe vârfuri răsuflam timorați
umplându-ne obrajii cu sânge
ne apropiam unul de altul
(poate mai mult decât
ne fusese permis)
ziua de mâine pândește
ochii noștri de cristal
ca pe un pui fără de cioară
zic și-mi văd unghiile
cum cresc și
descresc și tot cresc
acoperindu-te
sub dune de nisip
inima îți strălucea
uimitor de alb
deci nu e totul pierdut
gândesc dacă mi-aș lasă
pentru o scurtă vreme
trupurile despicate
am mai avea o șansă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu