ca un mâncător de timp
bătrânul se aşeza la poartă îşi
despletea tăcerea
cu degetele amorţite
tulbura norii zilelor lui gârbovite
creştea umbra în ochi
ca pe o lamă tăioasă
credea că o să îl cuprindă
şi pe el măcar o dată marea
de după umeri şi o să îl arunce depaarte
ca pe o nadă în mrejele
vânzătorilor de feţe cu obrazul mirosind
şi
iată
chipul i se destramă
ca o năframă foarte veche
trece pragul bubuind
în burta valului rotund
-vaaai mie ,strigă bătrânul,
necontenid a-şi ţese aripi
din buza despicată a
omului de rând
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu