douăzeci şi unu
numărătoare prevenitivă a creaţiei
te numără în douăzeci şi unu
de paşi, de trepte, de nopţi nedormite
zile în care am uitat să mă închin
să mă rog pentru cei
aflaţi în suferinţă
douăzeci şi una de petale
cu dinţii de metal
muşcă din urma umărului meu
în douăzeci şi una de răni
îmi înfloreşte sângele
ca o trapă rotundă
pe alocuri crestată de
gura flămândă şi suptă
a vreunui criminal
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu