ergo sum

îşi plânge maica fiii
printre ramuri
caută în rădăcini
cu ochi nevăzuţi
se sting
trandafirii
e noaptea sufletelor
adormite
îmi zici hai
să dezlegăm noi
tălpile copiilor de ceară hai
liniştea să redăm
privirilor
de zăpadă
într-un tot
să ne trezim
cu mâinile împreunate
îşi plângea maica
fiii cu trupuri străvezii
căutându-le rădăcini
prelungite în iarba
-cu obrajii închipuiţi-
totuşi existăm