omul omul acela cu
pielea rătăcită
în hohot nebun
cu mâini de cratere
tulbură cerul slobozindu-şi gura
cu şuierat de şarpe asurzeşte frumuseţea
în inimă strivindu-şi-o ca pe
o insectă vorbitoare
uitată în locuri umbrite şi
gândurile acelea dezlânate
fără de prihană smulg
ochiul sânului rotund
cu străluciri de lună plină
mirese îndoliate
îşi spală mâinile
în râu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu