***reflexii

reflexii

se sfâşiau franjuri din perdeaua timpului
libelule sidefii îmbrăcau rochii suave
îşi împodobeau tâmplele cu boabe
străvezii şi coborau adânc
înspre câmpia veşniciei
să pască până în amiezi
din iarba fiarelor
îngeri albaştri

ochiul tău se deschidea
destul de straniu şi alb
golit de iris
ca al statuilor aztece
şi atîrnai în gura cerului
prins de un cordon ombilical suspendat
deasupra pădurilor cu ramuri descărnate
în care forfoteau lighioane preistorice
şi-n frunzele copacilor de foc
nervurile-ţi scriau cu dinţii nevăzuţi
răvaşe îndrăzneţe

mă ridicam pe norul tău de fum până
îţi lipeai fruntea pe sânul de ţărână
şi te priveam ca o fecioară
în ochiul tău golit
să îţi descopăr
dincolo de cer
adevărata existenţă

pădurile sinistre se revărsau în mine
-ca să mă umplu ziceam-
şi-mi tropăiau pe suflet
jivinele neîmblânzite
nici nu simţeam gheara lor ascuţită
cum sfredelea obrazul veşted
şi-ţi întindeam p palmă înfierbântată
în care mi se odihnea
l u m i n a- lumina cea adevărată-
cu glas de clopot răguşit
te îndemnam aproape
să-mi poţi sorbi
bucăţile de iris
http://youtu.be/rYMwd_MsnK0