solitude
treceam dincolo de
surâsul ploii smulgeam nuferii
cu inimi pătate
peste sicriul deschis
se aruncau mame neadormite
-naniii-naaaaniii le
auzeam glasurile arămii
,,nu trebuie,,-nu...
să nu uiți cântecul de leagăn
chiar dacă ți-au plecat copiii
chiar dacă nu se mai aud triluri
peste ape e drumul iluziei
nu-l poți acuma părăsi
-un piept dezgolit
o mână descărnată-
e atâta durere în cuibul de vultur zic
încât îmi vine să
iau noaptea de gât
să o învârt peste toți copacii
și tot învârtind-o să
o arunc până
la nouri să o învăț
alăturea de morțiii
morții
a trăi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu