sâmbătă, 17 noiembrie 2012

tablou cu pelerine plutitoare

un porumbel răstignit îmi veghea
amiezile cu pumnul de piatră
gura mea va cere un ultim răgaz
sunetelor surde
acolo unde tăcerile
se-ngrămădesc în trupuri
acolo unde palmele ne înfloresc
albastru în trandafiri
poate doar aşa
o să mai am vrere poate
doar aşa o să-mi descătuşez ochii
şi o să mă trezesc
neternimată dimineaţă
pustie umbra mea
o să se sprijine de
marginile casei ca un fluture orb
cu aripa arsă singurătatea
peisajul acesta sumbru
de la început de veacuri
o să ne înscrie scenele macabre
peste un obraz uscat şi palid 
rănile moi se vor închega
ca firele subţiri de iarbă şi
eu o să cânt risipindu-mă-n cutele zării
cum să mai ies pânză imaculată doamne cum
să mai trec umbră spinoasă peste apele subţiri
...................................................................
şi paşii timpului ţeseau
ţeseau ameninţător împădurind
celălalt mal al gangelui cu
o puzderie de umbre cenuşii
acoperite în pelerine plutitoare

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...