las urme

las urmele palmelor mele
pe un trotuar umed
sângele pare să mă privească
nu eşti al meu îi strig
uscăciune de ciulin înrozit
într-o noapte de vară domnească
o să îmi iau bocceaua
pe umăr ca fata săracului
din poveste şi o să pornesc aşa
hai hui poate doar aşa
o să mă sfârşesc
la o margine de cuvânt poate
doar aşa o să îmi ating
sabia de zidul în formă de zăpadă
lumina o să se rostogolească
în vase uriaşe aurii sub forma
unor trandafiri sălbatici
o să mă încununez de-a pururea
să-ţi fiu cupolă adevărară desăvârșită
să îţi stau mereu aproape
până o să ne contopim
într-o explozie solară.
-doar un foc, domnule,
vă rog!
asta-i chiar îmbrăţişarea
promisă a gândurilor noastre...