luni, 14 mai 2012

orașul cu străzile de sticlă

din înaltul cerului orașul
cu străzile de sticlă și
copacii de aur coboară în sunete
divine clepsidrele-mi nebune
bat timpul secundar amestecând
vecerniile picătură cu picătură se
scurge râul aprins în umbrele nopții
atârnă mâinile mele de plumb
oameni de vată cu fața cusută
cu fruntea răvășită
cu ochii de sânge se scaldă-n rafale de vânt
îngropându-mi ciobul albastru în inimă
la temelii rod carii și ploaia nu mă oprește
furtuni nu mă mai clatină (tu lume descoase-mă
cu vârfuri de ace ca pe o cârpă vopsită)
lasa-mi doar pașii să mi se stingă
în sunete sacre
pieptu-mi primește
în scrâșnete amare
norul de sulițe și
nu e prea mult
nici prea curând
urletul meu n-adoarme pe trepte
se-nalță
se-nalță
dospește suflă
suflă-mi în aripi femeie nătângă
cu larimi de mir și gene de funii
pribege într-un ocean fără de ape fără de luntre fără de suflet sau mormânt

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...