în oamenii cu mască îmi zac neliniști
sidefii. e mai răcoare. azi o să le duc leșurile
în ninsori cu mâinile goale strânse de pulpana
pelerinei cernite mă scufund în zborul miilor de păsări
nu văd nici zidurile pustiite nici cumpăna fântânii
ce-și înălța odată glasul din adânc. e nopate .
știi?
sunt clipe din acelea răbegite când zilele te acuprind cu
genunchii chirciți mușcându-și umărul pâna la sânge zorii nu
îndrăznesc să se arate. tremură. și printre cruci pasc vulturii cu
coarne voiesc să ciugulească multe pene înnegrite din
trupuri schilodite de infern rod
șobolani albaștri chițcăind scot
cozile arcuite prin burțile putrede
lăsând un loc mai curat oamenilor de rând
le plac orașele străvechi cu
gust de sare cu păsări oarbe amețite de
lumina ochilor metalici de vampiri
din trupul lunii atârnă
sumbru
trena înstelată a nopților păgâne
ce pășeau cândva maestuos
prin sulfetul florilor crescute în
cărțile de rugăciune sufla-va-n veci
pacea eternă și rădăcinile vor plânge
urme tot mai vechi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu