luni, 12 martie 2012

nani! naaaniii!



strigătul ei sfâșie frunzele uscate
scrânciobul o duce și o aduce de dincolo
mâini par să o smulgă din rădăcini.
ea nu mai știe cum să se roage.
cum o învățase bunica?
atunci când zăpezile se topesc ești albă
așa îi spunea trupul i se pare mai murdar
rochița i-a crescut pe dedesubt și pletele negre se scaldă de la o
vreme într-un soare unsuros la fel de negru îi închide ochii dar ei sunt
tot acolo: a-pa tre-ce pie-tre-le ră-mân a-pa tre-
ce pie-tre-le ră-mân re-le ră-mân
ecoul se sparge haotic şi lovește obrazul
păpușa tresare nevrotic
prinde iară viața i se trage din mâini
mâinile ei se înalță ca un arc imens
pe deasupra cerului
acolo nu
o mai poate atinge nici
zăpada cu frig ei
veșnic: ,,taci
o să scoți copacii din rădăcini și o
să fie veșnică noapte,,
...când se topesc zăpezile în trupuri mâinile mele se prefac în
ramuri și se înfig în maluri adunând adâncuri

dar ei mă plac și așa cu hainele din piele
crescută în jurul coapselor
împrumut uneori ochi amuletei
care îmi frânge gâtul însă
nu credința
nici furia asta oarbă
nici dansul cu părul despletit
pe jumătate nu
mă va opri de veșmântul
impostorilor ce îmi acoperă privirea
în miile de straturi
cântecul acesta care se întinde
nu are cum să moară
mor mâinile uscate
pieile vestejite dar
simțirile vor murmura continuu
nestingherite şi diminețile o să îmi patruleze peste faţă:
stâng-drept,! stân-guuul! gâtlejurile nu ne vor seca de dorința de a
SPUNE

***
cu degetele dezghețate o să îmi netezesc timpanele poate
o să vă și aud
am să fiu din nou frumoasă
ca în ziua aceea când se topeau zăpezile și
tu curgeai/râu înspumat fără să îți netezești pe creștet fiii
drumul ți-era nesigur
dar te voi întoarce
când zăpezile
ne vor albi

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...