umbrele bătrânilor înconjoară catedrala
bătând metanii sprijină cerul cu dalta
ruginită
și tu...tu biet castelan rătăcitor atingi cu vărful degetelor înnegrite talpa vieții negociind la ușa deschisă a templului cu
sacerdoții pieirea mea
prin ape tulburi
cu șoldurile împământenite în ziduri o să
renasc sub pielea asudată a nopții ca un
liliac fără de aripi
dezgolit descântec /voi
împărți și sclavilor
făgăduințe vechi furate de pe tarabele umplute cu sufletele încolțite
și am să-ți îngădui a putrezi
pe margine de luntre
în bătaia nestăvilită a valurilor răcoroase/
povestitor fără poveste
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu