joi, 3 noiembrie 2011

poem gothic

păşim tăcuţi îmbrăcaţi într-o
tainică șoaptă
în care n-a mai intrat nimeni

templul ne priveşte
arogant
ne îndeamnă să ne încrustăm numele
în lespedea de piatră
chiar să ne lipim obrazul
ochiul meu sloboade lacrimi
ce ard păsările nopții pe aripi

tu nu-ncetezi cu acele
obositoare comparaţii
umărul tău e mai sus
pletele mele albe ţi se-nfăşoară
pe trup
ca iedera crispată
şi vrei să mă pierzi în ceasul
amurgului
dar nu ai timpul încrustat în piept să-ți bată și
pornim fastuos prin porţile
ce se deschid ca genele umbrite și încercănate

templul se-mbracă azi
în haine vii de sărbătoare
albul scânteiază sideral
trâmbiţele răsună asurzitor

ceremonia poate să înceapă
lipsesc doar mirii

și nu ne mai pasă
muşcăm nesăţios din
carnea crudă a mărului interzis
trandafirii îşi deschid petalele răscoapte
instantaneu se face noapte

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...