luni, 21 noiembrie 2011

aud un cântec

Aud în mine un cântec
ce nu piere,
parcă desprins din trupuri de cadâne,
Și-acea nespus de simplă netăcere,
ca încantarea unui rit
se lasă așteptată peste tine...

Iar când ajunge, risipit,
ecoul ei la jumătate,
mi-apropii mâinile de piept
și... o simt în mine,
ca pe-un fulger cum străbate,
îmi răsfoiește
fila de jurnal,
pe fiecare parte.

Chiar tu-mi țineai
în palme zilele-mi fierbinți,
și mă priveai cu nepăsare.
Îți arătam cu pași cuminți,
un suflet ce-și usca, nestingherit,
iluzia de trup în soare.

Și așa gândeam:
Ce tristă e cetatea dintre munți,
când singură-mi încep peregrinarea,
Și între ziduri i-te-ascunzi,
făr-a-ncerca să-mi limpezești cărarea...

Și-atunci,
mă-ntorc acasă-,n drumul meu,
adulmec îndelung mireasma rară
a gurii tale ce n-a încetat
șă-mi strige numele mereu,
seară de seară,
pe când urcam necontenit
spre cer
aceeași scară,
aceeași scară...


.

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...