luni, 10 octombrie 2011

iubirea noastră devenea cămașă

iubirea noastră devenea cămașă
cu mâneci de aripi și ne priveam prin
pânza de urzică

ferestrele cu gratii rugineau
și eu credeam că mai puteam ieși
doar strecurându-ne în
ropotul de ploaie
deasupra cerului arcuit ca o cupolă
pictată cu sfinții care țineau strâns
lujerii de crini în mâna dreaptă

creștetul nopții se deschidea
pe când îți strecurai privirea
în apa râului de stele
ba chiar putei pătrunde
fără să-mi tulburi picăturile albastre
când tencuiala trupului crăpa
mă reclădeai bunului plac
umplându-mi buzele cu ipsos
și sânii cu florile salcâmului sălbatic

nu mă puteam împotrivi
pentru că gura îmi amorțea
cu firul vieții atârnat de policandru
în ochiul bufniței bolnave
inimile vibrau straniu
mult aplecate
sub sabia mărețului Damocles

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...