duminică, 11 septembrie 2011

viețile se răsucesc în mine

Tăcerea îşi toceşte colţii în stâncile neliniştii
întrebări fără răspuns fac înconjurul fiinţei
ca un abur dens-sălaş al zeilor.

Golul meu începe acolo unde se
termină preaplinul altuia.

Regretul se perpetuează într-un ecou târziu,
izbind cuvinte fade în ferestrele închise.

Nerostirile se scurg în golul nopții

ţesute pe spatele din piatră cu pânza de

păianjen culeasă
din întunericul luminii.

Mă plimb în cerc, nepăsătoare
şi mă petrec prin fumul dens ca
o iluzie înflămânzită/


Vieţile se (ră)sucesc în mine
mă întorc pe altă parte, mă îndreaptă în
punctul în care tăcerile îşi toceau colţii...
pentru a pune capăt unui delir
în care aripile tatuate cu destine moi
mi se lipeau ostentativ
sub irişii ce-ncep să mi se
stingă...

2 comentarii:

Father spunea...

frumos poem, imi place! :)

Lumea din oglindă spunea...

multumesc de lectură, dle Manoliu

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...