vineri, 2 septembrie 2011

chiparoșii despre depărtarea ta sticloasă

spuneau chiparoșii trăgându-și fularele peste obrajii stafidiți :
-o dragoste ca o lor ar putea face stelele să
nu mai clipească ar putea pune coroane pe
creștetul crinilor imperiali...

o dragoste ca a lor nu umblă așa pe aleile pustii cu
mâinile dezlegate ea răsună în catedrale somptuoase
multidimensionale
preface îngerii în fluturi galactici și
sapă aripi albastre în
blocuri de marmură.
.....................................................
auzi sunetul sinistru al două pumnale încrucișate? așa
(ră)suna atunci și dragostea noastră

ecoul-zâmbe închis sub buzele de plumb cum
ar putea să te mai rănească?
.....................................................
acum stau și tot măsor cu dosul palmei răsucite
dragostea mea care a uitat să crească.

ahhh, dragostea asta a mea-floare putrezită mirosind a moarte
uitată în glastră.



o las aici să îți țină de ură
până mă întorc în grădina cu chiparoși îmbâcsiți de insecte cu dinții
metalici să îți roadem din depărtarea asta a ta
rece şi sticloasă

2 comentarii:

Father spunea...

Trebiuie sa-mi cumpar plasa deasa sa ma infasor bine, ca cine stie, cu insectele nu te joci!

Frumos poemul dear Dorina!:)

Lumea din oglindă spunea...

multuesc mult

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...