Motto:„sărutând -strivind pe buze
lacrima de spus cuvântul
mai aprind cenușa stelei
pe cel singur îngropându-l”(Ioanid Romanescu)
labirintul își deschidea hățișurile ca
pe niște brațe întunecate tălpile
striveau fluturi cu pleoapele de morți degetele-
mi luminau ca niște licurici bezmetici coborâți în
urme
cât să fi trecut de când
s-a închis ușa timpului?
copiii culegeau întunericul în fesuri verzi de elfy
citeau mesaje neînţelese din frunțile-ncruntate și albite
poţi ști câtă greutate duci în trup când jupuiești genunchii
căutând lumina?
trăiești?
mai poți ptivi? râul se scurge
oceanul putrezeşte
(sunt doar o pasăre-n cădere atinsă de
glontele de argint al altui dumnezeu din piatră)
și începeam să mă hrănesc cu frunzele mărunte
desţelenind alt paradis
așteaptă-mă! zicea Poetul
ce te grăbești, spre unde? sângele meu alb
sângele meu negru sângele albastru alunecări sinistre
pe umbre de cuvinte
curg drumul prin zăpezi? şi un miros adânc de imortele
îi îngropa doar trupul....
trăiam și eu, cândva...
P.S:in memoriam Ioanid Romanescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu