vineri, 19 august 2011

simbioză(6)

băștinașii mai puteau mângâia cu privirile
chipurile noastre de fum prelinse în
liniștea nopții ca niște ramuri tinere
neînflorite
cu ploaia de frunze alunecându-ne pe umerii fantomatici
și chiar puteau dansa stârniți până în rărunchi
în mijlocul focului bătând din tamburinele străvechi
ale plecaților cu chip de vulturi spintecând
zarea cutremurată

uneori ne strigau și numele volatizate dar
luna ni se ascundea tăcută în picioare

cred în veșnicia asta lucie și cred că niciodată n-am să mai simt atâta singurătate verde lângă chipul tău care mi-a cerut capătul lumii ca
să îl destrămâm pe când ne oglindim în obrazul palid al fiecărei stele

și am suflat în candela tăcerii
mi-am lipit sufletul de retina ta
înr-un gest hieratic
.........................................................................
trebuie doar să mă priemești
dragul meu visător cu genele-nghețate în brațele tale de faun




am adormit eu femeia-trestie cu tălpile aspre de șeherezadă
și împletesc cu degetele descărnate plânsul în apa mărilor înecând pântecul cerului
dar lasă-mă să mă ridic și

să îți reclădesc trupul din stânca pe care o sărută valul
în țipătul neliniștit al pescărușului sihastru

apoi urmează-mă în jungla fiarelor de plumb
să retrăim
alt capăt de viață
pietros și rece

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...