Preoteasa de ceară
Numai în colțul acela nu ajungea
lumina. Sanctuarul era pustiu și noaptea
îmi acoperea umerii cu mantie de smoală
pe care au crescut stele din rădăcini mi-am tras gluga
și am înghițit frigul acela tăios amestecat
cu neliniștile tulburi care se făceau ghem
la picioarele mele
îndoiala se frângea în ecouri puternice
orbirea îmi rodea din pleoape cu dinți de metal
norii se petreceau ca la o paradă sumbră se prelingeau
pe sub ferestre cu gesturi necugetate îmi înțepeneau tăcerile în gât.
Oglinzile se priveau față în față din dreapta în stânga
chipurile mele se plimbau șterse și palide
tot mai palide.
……………………………………………………………….
Cineva din afară îmi strecoară o batistă, spunându-mi calm:
-ia, șterge-ți ochii, iubito,
înserarea asta a uitat să înflorească și buzele tale au amorțit...
Gândurile mă fură pentru încă o noapte sunt preoteasa de ceară
am crucifixul imens înfipt în piept și candela
pâlpâind în mâna dreaptă țin partea stângă a cerului
cu privirile adun frici și regrete cobor scări
cu trepte neregulate.
Învăluite în fum capetele cavalerilor se dezgolesc de coifuri
săbiile zornăie scuturile se frâng talanții îmi vorbesc despre
o lume nevăzută
aud cum se vând și se cumpără oameni.
Procesiunea urmează ecoul pașilor mei
niște gothici îmi cer bani cu împrumut să-și cumpere
percinguri din piața sclavilor aud strigăte curmate
în loviturile de bice portrete vechi se reîntâlnesc
într-o altă lume a umbrelor uitate
îmi trec piciorul descălțat
pământul sacru geme de blesteme.
Nu mai e mult, taci. urmează-mă. strig înălțându-mi candela și scutul
îmi creștea sfârtecând inima împărătesei. Mausoleul e păzit.
Doi lei din piatră își încrucișează săbiile
scot flăcări și ard cu pocnete pierdute.
……………………………………………………………….
Dar eu tot rătăcesc și caut Lumina pe care am aprins-o cândva
în seara aceea albastră de iarnă turbată
ca o lupoaică îndurerată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu