ceasul meu o lua mereu înainte
când te zăream alergând
îți puneam piedică
să ne sincronizăm timpurile
știam că aveai nevoie
de plierea mea
tu alergai fără să-ți pese
spre nicăieri…
îți urmăream
de după aceeași perdea veche, roasă de molii,
ieșirea din casă,
erai obosit, cu chipul răvășit de timp
purtai cămașa pătată
de o dorință
ascunsă în buzunatul de la piept
băteam în geam și
doar îți arătam ceasul,
ca tu să îmi oprești timpul
sau să-mi mai scrii pe cer
anostele bilețele de dragoste
îmi pui pentru o secundă
inima în piept…
ceasul meu o ia înainte
alergi cu tălpile goale
pe nisip ca să îmi simți bătăile
sacadate
ale pleoapei mele atârnânde
-e timpul copilăriei mele, îți zic,
și-mi trag fulgerul pe față…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu