de pe trupul meu învineți culegeai resemnarea
ca pe o floare de piatră sădită-n altar pe când
noaptea misterelor își căuta o altă față în oglindă
îmi pătrundeau cioburi de iluzii
pe sub piele tăind adânc drum
piciorului meu stâng
i se scurgea umbra
diminețile se goleau în linia durerii
şi călcam apăsat sprijinindu-mi trupul
de grumazul tău înflorit de îngeri sidefii
neobosit porți constelații pe umeri fără să le știrbești
din strălucirea lor iau cornul ascuțit străpung apăsat
inimii mele iau crescut niște aripi umezite
restul lumii îmi pătrunde pe sub pleoape
crezi că ți-e mai bine și eu devin
preoteasa de ceară ascunsă
în altarul neliniștilor tale
îmi caut umbra
să mă acopere mai bine
cu venele tale răsfirate
ca un curcubeu
azi sunt o umbră de visare şidesenez punctele unui destin
pe un cer mult mai albastru
vârful aripii pătrunde fără de veste
țipătul cocorilor care se topește brusc
în larma unor noi începuturi
am mâinile cusute de același cer
și-n mine plouă cu visuri neterminate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu