pe când se despicau zorii
vocea metalică spărgea văzduhul
în puzderia de fulgi luminoși
stratul adâncului
s-a cutremurat
in nomine patris
glasurile au amuțit
muzica divină se înălța solemn
timpul încremenea
secundar
se refăcea
bucată cu bucată
întregul univers
et filii
buzele mele se mișcau
imperceptibil
într-o taină
profană am amorțit cu stropi de rugăciune pe frunte
stingeam stelele aprinse-n cruce pe
marginile nopții
lăsam boabele de lacrimi
semn al treceri mele peste gânduri
et spiritus sancti
m-am desprins apoi din palma ta
învâtrindu-ți inelul pe deget
s-a făcut iar lumină
cerul s-a îndepărtat de ape
tu m-ai deschis ca pe o carte uitată
m-ai răsfoit filă cu filă
întru cunoașterea deplină
plutești eteric înlăuntrul meu
nu îndrăznești să mă cuprinzi
stai cu genunchii aplecați
cu degetele înfipte în mădulare
pândești nașterea mea
care îți va fi cândva mama
glasurile se sting în tânguiri deșarte
zorii se aprind până dincolo
de tărâmul umbrelor din piramidă .
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu