duminică, 6 martie 2011

simbioză

iubirea devenea cămașă
cu mâneci de aripi și
o priveam prin
pânze de urzici

ferestrele cu gratii rugineau
credeam că mai puteam ieși
doar strecurându-ne în
ropotul ploii
deasupra cerului arcuit ca o cupolă
pictată cu sfinți în mâna dreaptă
creștetul nopții se deschidea
pe când îți strecurai privirea
în apa râului de soare
ba chiar puteai pătrunde
fără să-mi tulburi picăturile albastre
tencuiala trupului îmi crăpa şi
mă reclădeai bunului plac
umplându-mi palmele cu nori
sânii cu florile de crin sălbatic

nu mă puteam împotrivi
gura îmi amorțea
cu firul vieții atârnat
de ochiul bufniței bolnave
 inimile ne vibrau mult aplecate
sub ascuţişul sabiei
mărețului Damocles

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...