sâmbătă, 31 decembrie 2011

preotesele de fum

se aud cântările preoteselor zidite-n piatră,

se pierd pe drumul zărilor în ploile de frunze și

iar le ies chipurile de fum din oglinzile de ceață te

cunoșteam prea bine ți-am numărat odată coastele de jad și m-am temut,

și m-am temut...

am pornit o fugă nebună pe deasupra câmpiilor de ape striveam nuferii galbeni crescuți în mâinile albastre, peste umbrele ruinelor se contura zadarnic zâmbetul tău/ copil albit fără de noapte cu ochii rătăciți în veșnică chemare palmele tale de cenușă îmi mângâiau îndelung chipul și fața mea se odihnea în tine.

-uită-mă, iubito, așteptările astea au început să mă doboare, ziceai.

glasul tău se auzea tot mai departe

luna își scurgea sălbăticia înapoia frunții tale șuiera vântul multe blesteme crescute mai înalte decât crucile.

-taaaci, am să răspund, trupul meu a început să ți se sculpteze pe dinăuntru, dar am să ies cândva de sub lumina unor felinare, am să te-nvălui în lumini și umbre de-ntuneric, am să îți căptușesc o inimă de iarnă. taaaaci...

glasul meu va sparge templul treaptă cu treaptă.

sfatul înțelepților va împierti.

-doar te ascult, mi-ai zis.

și-mi mângâiai tăcerile pe fiecare parte, eu încălzeam capricii în flacăra ce își stiga fantasmele-n tavanul verde tu îmi lăsai

frânturi din buzele-mpietrite.

ooooooo, buzele tale încremenite în varul gropilor adânci, acele buze pe le-ai crezut, cândva, prea senzuale...

..................................

aud cântarea din cântări

în stâncile pleșuve bat preotesele de fum...

06.7th element

La multi ani, celor care ma viziteaza...... uneori! cu respect, dorina neculce

ღ˚ •。* ♥ ˚ ˚✰˚ ˛★* 。 ღ˛° 。* °♥ ˚ • ★ *˚ .
*˛˚ღ •˚ ˚░ H░a░ p░ p░y░░ N░ e ░w
**˚★★ ★*˛˚ღ •˚ *•˚░ ღ •˚ *˛˚ღ •˚˚★★ ★**
*˛˚ღ ✰* ★░ Y░e░a░r░ ✰* ★
˚. ★ *˛ ˚♥* ✰。˚ ˚ღ。* ˛˚ ♥ 。✰˚* ˚ ★ღ ˚ 。✰˚* ˚ ★ღ ˚ ✰...◕
◕▄███▄◕──◕▄██▄◕──◕▄███◕───◕▄██­­­­█▄...◕
◕▀──██◕─◕██──██◕───◕██◕───◕▀──­­­­██...◕
◕──██◕──◕██──██◕───◕██◕───◕──█­­­­█...◕
◕─██◕───◕██──██◕───◕██◕───◕─██­­­­...◕
◕█████◕──◕▀██▀◕───◕▄██▄◕─◕─███­­­­██...◕...dear friend

The man with his crazy voice~~~

vineri, 30 decembrie 2011

furia cea uscată de pe frunze

suflete al meu
anaximandru
nu e șoapta oare un imn
îngenunchiat al tăcerii?

nu te-ntrista că am să
îți scot umbrele de prin
hambar în altă vară
să se hrănească
în voie din alte umbre
mai subțiri și mult mai ascuțite nu mă
striga dacă îți va înțepeni și soarele
deasupra cerului iar de izvoarele
vor umple sita lumii cu rugăciuni eu
am să împodobesc cu razele albastre
penajul meu de pasăre fugară văduvită
și voi găsi lumini înfometate
peceți pe fruntea adormiților
cu masca de argint

un alt mister
o să vâneze șoarecii
cu ochelari de cal din catacombe
și pieptul meu mărunt îi va deschide calea îngerului palid
să se coboare pe fruntea templierului nebun să mai semneze un ordin
mort sau să înjunghieze scutul cu săbii de lumină o să-mi dezlănțuie în vene furia cea uscată de pe frunze și pe obraz va scrie cine sunt
un înger de întuneric ce se scaldă în lumină?
sau pata plânsă dintr-un ochi nătâng?

dar vezi tu suflete al meu anaximandru
nici un calcul nu îmi poate spune unde mă aflu acum sau unde suntem
nici dacă ni se preumblă pașii pe același drum

și totuși uneori mai ești și aici
urc spre muntele sinai la braț cu tine
o da cu tine un gigolo cu studii calculate
pe care uneori transpiră nimicnicia și nimicul
utopic urc și urci scuipând

atingerea luminii


îți simt în trup atingerea de pleoape
sculptate-n piatra vorbitoare
iei forma cântecelor mele mute și-n
fila cărții pustiite vreau să te cuprind cu
mâna mea de evantai ce-ți desenează
peste orizonturi chipul făuritor de temple
și-ți simte privirile alunecând în doruri
cu fior de aripi îngerești

alungă-ți îmblânzitele închipuiri
căci iată vin pescăruși sihaștri
să își adape zborul spintecând
tăcerile cu ochii larg deschiși
un clopot cristalin ne sparge zarea
și eu te simt ca pe-o închipuită așteptare
-aceeași zbatere de pleoape-
orbită-n mine

joi, 29 decembrie 2011

sunt zile și nopți

sunt zile și nopți când
nu mai vreau să mă despart de tine
zădărnicie a mea cu aripi de abis
mă înfrunți și
mă ascunzi acolo unde nu pătrund
luminile adânci prin ochi de șarpe

îmbrac în grabă pielea roșie
cu tâmple de argint și lumea îmi apare ca o
platformă uriașă împodobită cu ghirlande
străvezii de licurici mascați

atunci mă-ntorc fără de moarte
credință geamănă tresar și
tu îmi zici senin
iubito
îmi cresc livezile de fluturi
și stele albe în ogradă când te ascund
la mine în cămara luminată a unui gând

ai grijă închipuitule din miez de noapte
dantela asta de granit e mult prea rece
și ar putea cândva
să roadă

portrete în oglindă

Portrete în oglindă

la fiecare capăt de drum mă așteaptă
o nouă oglindă cu ușile deschise și
ferestrele înfundate în imagini
pătimașe o să recompun tristețea bucată cu bucată ca pe un puzzel uriaș am să mă aplec să o culeg din paharul veșniciei așa udă și tulburată
să o amestec în verde și albastru
o să pictez iar pomii după ce le
îndes respirația ușoară în agonie profundă
rămân așa cu mâinile la spate
imprimată în urma lanțului ruginit
mă revolt mereu și plec doar
să am de unde mă întoarce cu flori putrede
în palmă captivă între niște coarde
șubrezite ale sufletului des cântat
rătăcitoare umbră în amurgul violet
îmi strigi că nu exist?
n-am existat vreodată?

ba sunt aici! trăiesc!
un curcubeu mi s-a întipărit pe față.
privește-mă explozie solară în celălalt tablou m-așteaptă figurile de ceară
apollo sacerdoții zamolxis pan.

oglinda mă îndeamnă să mă confund cu mine
să cred că te iubeam
când îți tăiam din plete ca și Dalila să îți fur putere
și ai rămas un Samson chilug în mâna dreaptă ții sceptrul împăcării
mă îndemni să-ți tatuez pe țeastă poeme indecente să
le citești cu patos pe când
pătrunzi în urbe cu un surâs empatic iar
eu întineresc sub buza ta ironică și lacomă

miercuri, 28 decembrie 2011

în țară umbrelor zidite

sunt regina de pică în țara umbrelor zidite
am paloșul ascuns în piatră sub
temelia neclintită a bazilicii curg
râuri albe de lumină și soarele ne leagă
visele cu razele de filigran

ești peregrinul cel destoinic mă știi
te simt dar
mâine nu vei crede c-am fost odată aceeași
flacără îngălbenită și-am ars cu
lacrimă fierbinte sfârșind
în sfeșnicul de bronz cu chip de om
puteam să te cuprind
puteam să te visez să te și
modelez haotic din firele de iarbă
din clipele de agonie ale răsuflării tale sufocante

regina aspră a nopților cu lună sunt și
am duzini nedesfăcute de măști ascunse-n față

la masa mea s-au așezat cândva mizând cămașa Lui legionarii/
nesimțitori cu buzunarele umflate de arginți păgâni
scuipau zeflemitor ocare înspre
evantaiul de curcubeu al
gândurilor mele îngrădite pe când
te așteptatam să vii
din zare cu nouri calzi de
zâmbete culese din obrazul
îngerilor luminați cu stele
reci lipite peste tâmple

mă recunoști
sunt eu
regina umilinței
îngenunchez tăcută în templul sibilinic
...din vitralii irump
imperiile de cenușă

marți, 27 decembrie 2011

Leonard Cohen - In My Secret Life [SUBTITRAT]

lăuntrică

m-am desprins din geana
ruginită a nopții în mantie de cer
am îmbrăcat iar gândul
și am pornit târâș pe drumul morții un trup diform îmi
locuiește trupul îndesându-mi
cioburile-n coaste miros a neputință.
un ochi albit deschide ușa lumii să mă
privească a noapte ce cade liniștită.
clipesc luminile cu picături de pace,
un strigăt sfâșie retina
nu mai e strigăt de colină,
ne/liniștea se lasă ca o mamă
alungată din adăpostul nimănui/și ea-mi
alintă fiii cu firele de iarbă putrezite.
(să fugi!)
dar stau femeie autistă cu umbrele săpate-n piatră
ascund în stâncă inima de fiu și-mi sprijin
stâlpul de la poartă cu întunecatele
jivine sculptate-n nourii de suflet.
un trup diform
mă locuiește
...încă.

duminică, 25 decembrie 2011

e-aproape semilună

privește, Umbra!
Fericirea își spală fața
în țărână. se scriu istoriile
pe efigii strălucește câte-un nimb
și greierii ne rod din inimi
se prelinge viața su)spin aprins în
firele de lână. ziua de marți
și nopțile de vineri au altă cunună
iar praful se așază-n straturi de argint
peste cărțile nedesfăcute
îmi saltă mâinile umplute cu apă (a)sfințită.

îndreaptă-ți zâmbetul
în soare numai copiii
au în palme surâs de anotimpuri.

tu, doar întinde peste visuri sfoara!
ia-mi inima!

privește! e-aproape semilună...

cu mâinile calde

cu mâinile asprite de vânt am cărat boabele albastre până la poarta înaltă a cimitirelor deschise am așteptat să treacă umbrele copacilor pe sub gândurile tale aplecate m-am strecurat ușor să adun în sacii de plastic fericirea avea gust sărat de tămâie aprinsă. rugile se înalțau mai sus decât turnul chindiei. era o vreme a împăcărilor cu visul sau de visare a împăcărilor cu mine.

era o vreme a colindelor cu ramuri de cetini acopeream buzele amare să nu mi se vadă ochii înnegriți de sete.

cu mâinile calde am cules pietrele ascuțite care străjuiau drumul.

pe aici nu mai trece nimeni ziceau niște ciocli cu mâinile dislocate din umeri și eu m-am gândit o vreme în loc de (a)plecare am spart gurile de rai cu pumnul am făcut loc oamenilor să poposească o vreme cât să își adune hainele de pe funie o cucuvea le cânta a privighetoare


sâmbătă, 24 decembrie 2011

Cathedral in Seville, the largest Gothic Cathedral in Europe

Leonard Cohen I'm your man (melodie tradusa in lb.romana )

Levantul- fragmente, de Mircea Cartarescu

Levantul

fragmente

de Mircea Cărtărescu

din cîntul al şaptelea

“De ce din umbra-mi ai fugit?
De ce n-auzi chemarea-mi?
În crângul vechi şi liniştit
Să vii o clipă baremi,


Şi lin al apei scânteiat
Să-ţi lunece pe pleoape-ţi...
În tristul somnului regat
Intrarea să o capeţi.


Tu pleoapa ta o-nchide blând
Sub crengele-n murmure
S-auzi doar stele lunecând
Pe vârfuri de pădure.


Şi feţei tale-ntoarese-n vis
O zână să-i răsaie,
Sub văl e chipul ei închis
Şi pletele bălaie.


Uşor ca umbra a păşit
P-a apelor oglindă
Şi-a-ntins a mâinii licărit
De mână să te prindă.


Dar ochiul ei cu gene lungi
E rece cum e gheaţa.
Din creştet vălul i-l alungi
Ca să-i descoperi faţa.


Şi inima-ţi îngheaţă-n piept
Şi te îneacă plânsu-ţi:
Cu ochii goi se uită drept
La tine, singur însuţi.


Şi te deştepţi apoi din somn
În vuietul de ape...
O, vino iar, al umbrei domn,
Aproape, mai aproape...”


Aşa mă ispitea odat
A codrilor mireasmă,
Ce inima mi-a sfârtecat
O turbure fantasmă.


De-atunci strein prin lume trec
Cum peste mare luna,
Şi-mi vine-un gând: să mă înec,
În valuri, totdeauna.


Să zac sub apele pustii
Închis pe veci în raclă,
Vegheat de-o stea ce-o răsări
Pe boltă, ca o faclă.



[...]

De ce nu-s singur şi nefericit?

Tu îţi făcuseşi din mine un schit
Săpat în hoitul meu, Părinte,
De-ţi înălţam în piscuri crucile sfinte.
Cu tine ca un preot în altar,
Mă învăleam în cergi de har,
Singur pe stei, lângă stele,
Aducându-ţi mulţumirea nefericirii mele.
Nu venea nimeni ca să bocească
La uşă cu scrisoare-mpărătească
Şi nimeni n-auzea ca să vie
Clopotul meu de pâslă, ceaţă şi hârtie,
Iar mâna Născătoarei, cu zmaralde,
n-o năclăiau buzele calde
ale nici unei femei de plugar.
Uscat îţi stam la hotar,
Fără un mugur, făr-o ciocârlie,
Fiindcă ştiam, Părinte, c-aşa îţi place Ţie.


Doamne, stihia nenvinsă a vieţii mele!
Eu am vândut lumina ta de stele
Şi m-am ticăloşit:
Am minţit şi am tâlhărit.
Icoanele le-am stricat,
Care cu har le-ai fost încondeiat,
Am noroit cu cizmele stranele
Ce le luminaseră icoanele,
Am destrămat patrafirele
Să le zmulg odoarele şi safirele
Şi-am smuls cu jungherul boabe de mărgărint
Din gingiile de argint
Ale chivotului cu lucrătură.
Pe la chindii, iubita ta lepădătură
A dat drumul înăuntru la o femee
Cu idoli în braţe, cu Baali şi cu Astartee
Venită din râpe şi smârcuri,
Sulemenită pe sfârcuri,
Şi cu ea s-a încolăcit
Chiar în altarul tău preasfinţit.
De-acum schitul geme de flori,
De cintezoi cântători,
De ceruri blajine.

Doamne, aruncă-ţi trăznetul peste mine !



[...]

Numit ţinut, grup simplu, falsă landă
La soarele pontifical întors.
Plug străveziu în recea Helgolandă
Văditului tras cu compasul, tors.


Retează emisfere, netezeşte
Lunulele spre planul sterp, mai pur.
Minune ! Sfânta nu mai dogoreşte.
Mareea Lunii creşte la Mercur.


Aici triumf? În spirit, unic, plugul
La valea divulgată s-a ciobit.
Triumf revers, cum al planetei crugul,
Recesie , dar rai şi nenuntit.



[...]

M-am retras într-o peşteră
Şi număr stelele căzătoare.
Dumnezeule, încotro ai plecat?
Cerul e gol de tine,
Piatra e stearpă, greierii tac, iezerii s-au uscat
Ca nişte pleoape de bătrâni.
Morile lasă umbre de îngeri,
Umbre roşii fără nădejde.
Elohim, unde sângeri?

Cerbii din codrii româneşti au pierdut
Pe cărări de velinţă oarne şi lacrmi.
Mi-e gura arsă.
De nu m-aş fi născut niciodată
Poate sufeream mai ăşor lipsa ta,
Şi poate-aş fi iubit noaptea netulburată.

Dar aşa , la ce bun cocoşii cu penele,
Şi cum să săruţi miezul florii de mac?
Mă zvârcolesc ca şarpele în umbrele asfinţitului
Lângă fântânele ce desfac
Ochii pământului, mitului.

Şi când cu părul plin de stele căzătoare
Mă adâncesc pe cărările somnului,
Elohim, tot pe tine te caut.
Atunci paşii tăi îi aud şi îi număr
Şi-mi pare
Că o lumină mare vine în peştera mea
Şi-o pasăre măiastră îmi adoarme pe umăr.



[...]

Deodată mi s-a făcut moarte
cum altora somn li se face.
şi cum lor li se îngreunează ochii
aşa şi mie mi se îngreunează inima.
Atât inima îmi ajunge de grea
că o scap dintre coaste
cum aş scăpa-o dintre degete.

Şi chiar atunci vine îngerul.
- Ce-ai făcut, bă, cu inima ta?


Aripile lui sunt ţurţuri de gheaţă.
În sprâncene are ţurţuri de gheaţă.
Mantia de pe umeri din ţurţuri de gheaţă-i ţesută.


- Ai dat-o la porci s-o mănânce
ai dat-o iepurilor să o roadă
ai dat-o la cârtiţe să îşi sape în sângele ei tunele.
Ai sângele plin de cârtiţe, bre,
nu vezi că ai sângele plin de cârtiţe?

Stăteam în faţa lui cu coastele desfăcute
şi el tot lopăta din aripi de ţurţuri.
Lopăta, lopăta, până când
a izbit cu aripile luna
şi-a dat-o jos
şi-a călcat-o cu tălpile
până când
a stricat soarele şi planetele
până când
a ruinat sentimentele.

- Nu, nu , i-am răspuns
fâlfâind şi eu din coastele desfăcute.

Dar deja el povârnise cu aripa
şi zdrobise cu talpa toate cuvintele.

- E toamnă, a mai zis îngerul
lopătând,
lopătând...

[...]


din CÂNTUL AL DOISPREZECELEA

[...]

Gene în gene staţi şi buze-n buze
Întorşi cu carnea, venele-n afară,
Surzi la troznirea lumilor confuze.

În staţii triste de autobuze
În hanuri dintr-o viaţă anterioară,
Gene în gene staţi şi buze-n buze.

În săli de seminar sau la partuze
Vă-mbrăţişaţi, vă contopiţi, de ceară,
Surzi la troznirea lumilor confuze.

În faţa ţevilor de archebuze
Prin boală, prin ruină, prin ocară
Gene în gene staţi şi buze-n buze.

Mor galaxii ca pe nisip meduze,
Închise-aveţi ureche, pleoapă, nară,
Surzi la troznirea lumilor confuze.

Eterni amanţi, încinşi ca nişte duze
Prin care jetul vieţii rupe-afară,
Gene în gene staţi şi buze-n buze,
Surzi la troznirea lumilor confuze.

Corbul, de Edgar Allen Poe

Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare,
Mai răsfoiam volume, uitate și bizare,
Când cineva la ușe bătu ușor, ușor.
Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre
Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre,
Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor.
La chinurile mele, la vechiul meu amor
La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire,
La palida Lenora, a cărei strălucire
În lume n-are seamăn, și căreia, în cer,
Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister,
Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase,
O strașnică teroare în nervii mei băgase,
Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic:
“O fi vr’o cunoștință și altceva nimic!”
Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare,
“Aproape adormisem când ați bătut,
Și-n stare n-am fost s-aud și ápoi băteați încet de tot!”
Deschid, mă uit, dar nimeni, și să pătrund nu pot
A nopții întunecime. Ce vis ciudat mă-nșeală?
Strigai încet: Lenora!” Ecoul, cu sfială
Repetă scumpul nume, și altceva nimic!
Am reintrat în casă, dar făr’ a pierde vreme
Același sunet vine, din nou să mă recheme.
Bătaia era clară. De astă dată-mi zic:
“S-aude la fereastră, acuma, deci, urmează
“Să luminăm misterul ce-atât mă torturează,
“Și să vedem, nu-i vântul?…” Deschid, un corb măreț,
Bătând frumos din aripi, se năpusti în casă,
Și fără plecăciune, ca un baron se lasă
Pe bustul divei Pallas, privindu-mă-ndrăzneț.

În fața unui oaspe cu mutră de cucernic,
Și negru ca ebenul, cercasem în zadar
Să stăpânesc un zâmbet, apoi, cu glas puternic,
Strigai: “Pe țărmii nopții ce nume prințiar
Ai tu?” El, la-ntrebare, răspunse: “Niciodată!”

Răspunsul, pentru mine, era fără-nțeles,
Și cine-avu prilejul a întâlni vreodată
O pasăre lugubră, și noaptea mai ales
Când este în putere, să șadă cocoțată
Pe bustul divei Pallas, s-o cheme “Niciodată!”

Dar corbul numai două cuvinte-avu de zis
Și parcă-ntregu-i suflet în ele și-a închis!
Atunci șoptii: “Mulți alții s-au dus de lângă mine,
“Din cei iubiți; ca mâine și dânsul va zbura.
“Și dânsul se va prinde în tristele ruine,
“Ca stolul de iluzii ce-atât mă-nconjura!”
Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!”

Desigur, aste vorbe le-a învățat vreodată
De la un om de soartă și ceruri prigonit,
Un om fără iluzii și-atâta de zdrobit
Încât, văzându-și viața de soartă blestemată,
Nu mai putea să spere în lume: “Niciodată!”
Trăsei, în a lui față, un scaun și-ncercai
Să aflu ce-nțelege o pasăre ciudată
Și slabă, și stingheră, și tristă, fără grai,
Printr-un refren ce vecinic răsună: “Niciodată!”

Nu-i mai vorbii, căci ochii ca flacăra-i ardeau
Și cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau.
Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemișcare
Pe scaunul de plisă, albastru-violet,
Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet,
Lumina sepulcrală din lampa suspendată,
Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!”

Atunci oftai mai liber, părea că prin văzduh
Plutește ca parfumul, al îngerilor duh;
“Oh! Crud și mizerabil! – strigai atuncia – Domnul
Din toată omenirea pe mine m-a ales?
Oh! Bea, fără nesațiu, divinul Nephemés
Și uită pe Lenora, pe scumpa răposată!”
Iar corbul, grav și rece, răspunse: “Niciodată!”


“Profete sau mai bine tu pasăre-a pieirii,
“Tu pasăre sau demon, în numele iubirii,
“Fiindcă Satan te mână în casa-mi dezolată,
“Răspunde-mi se mai află balsamuri la Gadei?”
Dar pasărea lugubră răspunse: “Niciodată!”

“Tu pasăre sau demon, profet, te jur pe zei,
“Pe zeii-n care credem și eu și tu cu mine,
“Oh, spune, al meu suflet așteaptă de la tine.
“Voi mai vedea în ceruri pe tânăra curată,
“Lenora?” Însă corbul răspunse: “Niciodată!”
“Te du, răcnii atuncea, și lasă-mă, te du
“Acolo unde Pluton, azilul îți dădu.
“Un fulg să nu rămână din carnea-ți blestemată,
“Să-mi mai aducă-aminte minciuna ce mi-ai spus.
“Mă lasă-n pustnicie, atâta am de spus.”
Dar corbul și acuma răspunde: “Niciodată!”

Și corbul, mut și rece, cu aripile grele,
Pe bustul divei Pallas, deasupra ușii mele,
Încremenit rămase, iar ochii lui de foc
Lucesc ca ai Satanei și al luminii joc,
Pe scânduri îi răsfrânge lumina blestemată,
Ce nu se va mai șterge acum și “Niciodată!”



1855

citesc levantul

citesc levantul mă așez mai bine în pat să
lustruiesc simțurile verzi albe cenușii îmi
așezi florile în vaze incolore
privești cu mine umezeala care le
pătrunde în fibră
ca o moarte filmată cu încetinitorul
bucură-te
se dezbracă iar grădinile de
osemintele putrezite îmi șoptești
era odată sub pământ
un poem care ne plimba
pe Loara sau poate pe Sena nu știm
mirosea puternic a haine râncezite și
a visuri înecate

citesc levantul
mă așez cât mai bine
în luntre lângă tine și trecem pe neștiute
dincolo de linia violacee
e liniște atâta liniște că au
început și venele să
ni se zbată
sângele țâșnește din piepturi
ca o fântână arteziană sau
ca o inimă care a făcut
implozie sub bluza mea albă de mătase
te-ndeamnă la un război al
umbrelor de ceară

citesc levantul...mângâi cu colții
fiara care ți-a adormit
cu labele sub creștet și
mă aștern covor de frunze moarte
în inima ta pustie.

Despre locurile copilariei mele

Comuna Havârna este situată de o parte şi de alta a văii Başeului. În componenţa comunei intră 6 sate: Havârna, Gîrbeni, Tataraseni, Balinti, Galbeni şi Neculce.

Prin satul Havârna, reşedinţa de comună, trece drumul judeţean ce leagă municipiul Dorohoi de oraşul Darabani.
Teritoriul comunei a fost locuit încă din neolitic, facând parte din aria de răspîndire a culturii
Cucuteni, urme ale acestei culturi fiind descoperite în raza satelor Havârna, Tataraseni şi Balinţi.

Satele comunei sunt menţionate în documentele secolelor XV-XVI. Ca personalităţi marcante din comuna Havârna se pot aminti:
Ioan Hîrjoaba – profesor universitar la Facultatea de Geografie a Universităţii A.I. Cuza din Iaşi, formând numeroase generaţii de profesori. , a ajuns prin munca şi talent să reprezinte România în arta decorativa bisericeasca ortodoxă. În comuna sa natală a efectuat împreună cu un grup de studenţi, pictura interioară şi exterioară a bisericii cu hramul Înălţarea Domnului, iar în municipiul Botosani a pictat biserica ”USPENIA”, biserica în care a primit botezul sfânt, geniul poeziei româneşti, MIHAI EMINESCU.

Comuna Havârna are 520 ha luciu apă, în care se cresc în sistem organizat şi se valorifică peşti.
În comună există o reţea de drumuri publice, în lungime de 22 km, din care numai 2 km sunt asfaltaţi, iar 17 km sunt pietruiţi. Existenţa unei reţele de alimentare cu apă în satul Havârna, în lungime de 2km, nu deserveşte decât un număr mic de locuitori.

Infrastructura socială
Învăţământul în comuna Havârna începe odată cu reforma înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza, în anul 1864. Activitatea de învăţământ se desfăşoară în 10 unităţi şcolare, din care 4 grădiniţe şi 6 scoli
(aici am invatat eu, de dupa amiaza. eram singurul copil din clasa mea care facea naveta 4 km, pe un camp si treceam pe un dig de 2 km care despartea 2 parauri).

În comuna exista un dispensar uman, care asigura asistenta sanitara permanent. În afara acestui dispensar, mai funcţionează un punct sanitar în satul Tataraseni.
În comuna există un cămin cultural, cu o sala cu 400 locuri si o biblioteca comunala.






Preluare site'ul Parohiei Havarna-Botosani

Istoric al Parohiei si Bisericii Havârna

Comuna se numeşte Havârna, după numele unui pârâiaş ce izvorăşte de sub un deluşor aflat la   7-8 km de vatra satului şi care e mai mult secat vara.
Comuna, ca toate satele ţării, este aşezată pe malul unui pârâu numit Başeu, care până a ajunge aici mai străbate alte două comune, Suharău şi Hudeşti,  se varsă în Prut la Ştefăneşti. Pe acest pârâu sunt iazuri, unele cu vechime seculară: Axinte, Tătărăşeni, Negoeni; altele noi: Calul Alb, Ibăneşti.
Havârna este situată în partea de nord-est a ţinutului Dorohoiului,  ţinut de legendă, având în vedere pe Şendrea, portarul Sucevei, din timpul marelui Ştefan.  În acest ţinut se mai situează şi târgul Siret, capitala de scurtă durată a Moldovei, cu renumita şosea Mihăiloiu, cu dureroasa Herţa, cu Livenii autorului “ Rapsodiei române “ inspirată din cântecul “Am un leu si vreu să-l beu“ fredonat şi astăzi de lăutarii din zonă, cu Miorcanii lui Ion Pillat şi, de ce nu, cu “Bordeenii“ lui Mihail Sadoveanu. 
Comuna este compusă din satele: Havârna, Gârbeni, Tătărăşeni şi Balinţi, unele dintre ele având cătune (cartiere) ca Başeu, Galbeni şi Neculce, ultimul nu are nimic comun cu marele cronicar. Toate satele sunt vechi, vin din negură şi vor dăinui; afirmaţia nu e gratuită  - pe raza comunei sunt aşezări neolitice, de exemplu Valea Ţiganului, Blezniuc, Ostreţe sau Bulgarie. De asemenea sunt multe morminte de incineraţie; acestea se confundă uneori cu cele de semnalizare din timpul marelui Ştefan.
Din timpul stăpânirii romane, s-au găsit monezi de aur la locul numit Pod de piatră din 1964 sau Podul lui Ştefan, deşi, ştiut este că pe aici nu au trecut romanii, însă populaţia a avut legături cu stăpânirea romană. Ele au fost depuse la Muzeul de istorie din Botoşani. Construcţia unui baraj de acumulare pe pârâul Podriga însă, a măturat bătrânul si legendarul pod.
Dar nu numai marele Ştefan a trecut pe aici ci, probabil, şi marele Mihai Viteazul sau căpeteniile sale , din moment ce lupta cu Ieremia Movilă s-a dat la Verbia, nu departe de localitatea Havârna. Afirmaţia este întărită de faptul că Petriceicu Vodă –urmaş al movilenilor – îşi avea la începutul secolului XVII  crescătorie de vite pe valea Başeului, la Tătărăşeni, loc unde a mai fost decimată o oaste tătară , după cum spune criticul Miron Costin în “ Litopiseţul Ţării Moldovei “ . Tot aici au mai fost amintite şi numele unor familii ca Misloschi sau Buhaschi, nume de rezonanţă chiar şi astăzi în comună.
Prin aceste zone au trecut şi grecii, ei venind pe drumurile fanariote. În urma lor a rămas un pod şi o cruce, aceasta aflându-se în prezent la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani, ea are inscripţionate în greaca veche. A mai rămas o parte din moşia unui grec pe nume Sofian – cunoscută în judeţ ca “ Institutul Sofian “ – grecul s-a căsătorit cu o frumoasă moldoveancă, n-au avut copii , iar averea au pus-o la dispoziţia bătrânilor şi a copiilor ţărani cu dragoste de carte dintre care mulţi s-au realizat ca oameni. În Botoşani exista o clădire a grecului Sofian de un stil aparte care încă nu a fost renovată.
Despre vremurile mai noi, adică mai apropiate de secolul XXI, de asemenea se pot spune multe: comuna a avut delegat la divanurile ad-hoc şi a participat la războiul de independenţă din 1877. Ţăranii păstrează cu sfinţenie pământurile de la 1864, din timpul marii reforme agrare a lui Cuza, sunt chiar titulari de proprietate.
Cele două conflagraţii mondiale au lăsat în urmă amintiri neplăcute: morţi, văduve, orfani şi traume sufleteşti. Chiar însuşi străbunicul din partea mamei a luptat la Oituz si Caşin.
Eusebiu Camilar relatează în romanul “ Negura “, cum  în refugiul din primăvara anului 1944, a fost cantonat cu armata în această comună.
Fiecare sat îşi are istoria lui. Spuneam că vine din negură. Satul Havârna, până a fi la locul de astăzi, adică pe malul drept al Başeului, a mai cunoscut două vetre de sat. Prima vatră de sat a fost Valea Ţiganului, iar apoi aceasta a fost mutată puţin spre est, cu expunere la soare şi cu deal domol, în spate cu pârâu, în faţă, cu “drum comercial” Darabani – Botoşani, cu popasul Podul Grecilor. Această vatră este cunoscută cu numele de “Ciumaş”- de la ciumă. Aceasta a bântuit la finele secolului XV. Aşezarea a fost arsă, spune legenda, locuitorii mutându-se pe Valea Havârnei, dar nu unde se află acum, ci mai sus, la izvor, între două dealuri dulci.
Tot legenda spune că o parte din locuitori au trecut Prutul şi au format localitatea Havârna, dar pe harta Basarabiei nu am găsit o astfel de localitate.
Din această vatră de sat, devenită apoi proprietatea Institutului Sofian, locuitorii s-au mutat odată cu stăpânii, boierii români Bobu şi Babic şi armeanul Goilav la actuala vatră, tot din cauza unei molime.
La vatra veche au mai rămas totuşi bisericuţa din lemn şi cimitirul ce poartă încă pietre funerare.
Vechea vatră avea şi două păduri, la sud şi nord, cunoscute astăzi sub numele de rediuri, păduri mici, noi, nu seculare. Din acest motiv şi biserica au construit-o tot din lemn. Piatră nu există în zonă.
La actuala vatră, primii au fost aduşi ţiganii. De altfel, zona s-a numit cândva Poroşnic, după numele unui ţigan. Locuitorii îi alintă şi astăzi pe ţigani ca provenind din Valea Boierimii, probabil pentru că ei se îmbrăcau cu pantaloni şi surtuc (haină) şi nu cu iţari, cămăşi şi opinci.
Ţiganii satului sunt renumiţi muzicanţi si agricultori prin părţile locului. Doi fii de-ai lor au ajuns departe: o cântăreaţă la flaut şi un profesor universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În actuala vatră locuitorii nu aveau biserică. Ţăranii au adus bisericuţa de lemn din vechea vatră, de la Odaie sau Valea lui Ion, cum i se mai spune, prin translaţie, pe roţi sau pe butuci, cale de 8 km. Astăzi comuna beneficiază de o biserică nouă în curtea căreia “se odihneşte” vechea bisericuţă din lemn.
Noua biserică a fost ridicată de inimosul preot Haldan. Ea este construită din cărămidă şi a fost începută înaintea celui de-al doilea război mondial. Pictura acestei biserici a fost executată de cunoscutul pictor Petre Achiţeni, fiu al satului.
Boierii care au trăit în sat nu erau nici prea inimoşi, dar nici răi. Nu au construit în sat lăcaşe de cultură sau bisericeşti, dar s-au purtat frumos cu ţăranii.
Răscoala din 1907 nu a făcut urme în comună, spre deosebire de situaţia de la Hudeşti şi Vorniceni unde “Ordinea Nouă” a distrus multe locuri bune, clădiri şi acareturi, a distrus umanitatea.
Satul Gârbeni a aparţinut de moşia comunei Hudeşti, proprietate a fostului boier Bolder Lăţescu, cu încrângătură ginecologică până la Ştefan cel Mare. Proprietatea de la Gârbeni a vândut-o Boldur Lăţescu din varii motive: fie că era prea departe –10 km – sau pentru că aici avea numai animalele, sau fie pentru că dorea să intre în circuitul cultural-comercial.
Numele satului Gârbeni vine de la un păstor numit Gârbea.
Boierul Boldur, cu  banii proveniţi din vânzarea moşiei de la Gârbeni, a construit la Hudeşti un local de şcoală cu etaj numit şi Şcoala Costăchească, iar pentru a progresa agricultura, a pus în funcţiune pentru fii de ţărani din acele locuri, o şcoala de meserii.
Moşia de la Gârbeni a luat-o un alt boier numit Babic care a lăsat în urma sa o casă ceva mai arătoasă de cât a ţăranilor, azi amenajată ca local de şcoală impropriu, însă pentru uz didactic. Localul vechi de şcoală început în 1926 şi neterminat complet – o sală de clasă şi cancelarie, a fost dărâmat.
Satul are pentru momentele funerare un cimitir – donaţie a sătenilor, şi o capelă construită prin contribuţia oamenilor, datorită aceluiaşi preot ”chiabur” Dumitru Haldan, nu avea nici casă proprie, nici pământ, dar a fost trecut în 1953 la chiaburi, deoarece era “popă”.
Satul Balinţi a fost moşie a mănăstirii Voroneţ. E cel mai vechi sat din comună. Numele se spune că ar veni de la Balinţeanu – reprezentant al mănăstirii aici. Chiar şi biserica este o construcţie a legendarei mănăstiri.
Moşia a trecut în arendă pe la diverşi îmbogăţiţi sau dornici de îmbogăţire. Pământul nefiind productiv şi de ajuns pentru locuitori, a fost părăsit de către stăpânii care au lăsat în urma lor o casă modestă care pe parcurs a devenit şcoală.
Satul Balinţi se află pe aceeaşi parte cu satul Havârna, despărţiţi fiind de pârâul ce a dat numele comunei – pârâul Havârna.
Satul Tătărăşeni a aparţinut de comuna Mileanca. Împărţirea satului şi a administraţiei din 1952 l-a atribuit comunei Havârna. Acest sat, spre deosebire de Havârna şi Neculce, se află pe malul stâng al Başeului, ca şi Gârbeniul.
Satul Tătărăşeni este atestat în cronica lui Miron Costin ca sat unde a fost omorâtă o ceată de tătari, ceată alungată din pădurea Ibăneştilor.
Moşia satului a fost pentru mulţi ani proprietatea bunicilor din partea mamei a marelui om de stat Mihail Kogălniceanu.
La începutul secolului XX, moşia a devenit proprietatea familiei Rosetti (nu are nici o legătură cu familia istorică). Această familie a lăsat în Tătărăşeni un locaş religios din cărămidă, la construcţia căruia au avut specialişti din Austria.
De la acelaşi boier a rămas şi o construcţie a anilor 1912-1916, un frumos conac boieresc în stil modern, cu canalizare, baie, terenuri de tenis şi hipo.
Boierul stătea puţin aici. Fiica lui s-a căsătorit cu un belgian. Conacul a fost construit de asemenea cu specialişti din Viena.
Satul are astăzi o şcoală nouă construită prin autoimpunere. El este cunoscut prin cantitatea piscicolă de care dispune iazul Tătărăşeni.
Locuitorii comunei sunt români. La început au venit cu ei şi ţigani, dar în număr mic.
Sătenii sunt oameni muncitori agricultori care în trecut au practicat şi fierăritul.
În primii ani comuna a fost locuită şi de evrei care astăzi nu mai locuiesc aici.
Cu ambele etnii din Havârna sătenii au fost în relaţii foarte bune.
În sat au mai fost aduse câteva familii de bulgari care se ocupau probabil cu grădinăritul.
Cătunele Başeu, Galbeni şi Neculce sunt urmaşe ale împroprietăririi din al doilea război mondial. Primele două au şi localuri de şcoală; la Başeu şi Neculce se construiesc şi bisericuţe.
Comuna nu are o monografie ci doar încercări aparţinând învăţătorului Botoşneanul şi preotului Haldan plecaţi amândoi în lumea umbrelor; primul a fost învăţătorul bunicei mele, iar al doilea un mare şi regretat preot căruia comuna îi datorează multe. Încercărilor celor doi sper să li se alăture şi această “minimonografie” care aş dori să fie  cunoscută măcar de o parte din fii Havârnei.
HAVÂRNA – scurtă prezentare
Aşezare: În Câmpia Moldovei, pe malul râului Başeu; în judeţul Botoşani, la 24 km de municipiul Dorohoi
Comune vecine:
  • N-V – Hudeşti
  • N – Mileanca
  • V – Suharău
  •  E – Ştiubeni, Vorniceni
  • S – Cordăreni, Arborea, George Enescu
Relief: zonă de câmpie cu numeroase dealuri
Clima: temperată, dar mai rece decât în sudul ţării
Râuri: râul Başeu – se varsă în Prut la Ştefăneşti
Iazuri:
  • seculare: Axinte, Tătărăşeni, Negoieni
  • noi: Calul Alb, Ibăneşti
Vegetaţia:
  • stepe: ierburi până la 1 m
  • păduri de foioase: fagi, salcâmi, mesteceni, stejari
Fauna:
  • lupi, vulpi, animale de câmp (şoareci de câmp, iepuri de câmp, hârciogi) etc.
  • păsări: porumbei sălbateci, cocostârci, cuci, vrăbiuţe, rândunele etc.
Populaţia: este aproape în întregime formată din români, cu excepţia unor familii de ţigani
Resursele: lemn, păşuni, pământ galben (folosit în construcţia caselor), cernoziomuri
Agricultura: sunt foarte dezvoltate următoarele ramuri:
  • cultura plantelor: ţăranii deţin pământ pe care 
  • cultivă: porumb, grâu, sfeclă, floarea-soarelui, orz, ovăz, lucernă etc.
În grădini se cultivă şi varză, cartofi, ceapă, ardei, morcovi cât şi pepeni şi zarzavaturi.
Creşterea animalelor: se cresc, în special, vaci, oi şi porci pe lângă păsări de curte, capre şi, bineînţeles caii care sunt nelipsiţi din majoritatea gospodăriilor
Pescuitul şi vânătoarea: sunt activităţi mai mult făcute din plăcere, dar sunt proprietari ai iazurilor şi pădurilor care au deschise afaceri pe această bază. O însemnată cantitate de peşte are iazul de la Tătărăşeni şi Gârbeni.
Transporturi: mijlocul de transport principal îl constituie căruţa cu cai, dar ţăranii deţin şi autovehicule proprii, tractoare, camioane, diferite utilaje pentru agricultură.
           
Economia: sunt deschise în comună diferite reţele de magazine, brutării cât şi mori de ulei, de făină, de grâu şi de porumb.
Monumente istorice: Biserica de lemn „Sfântul Nicolaie” din satul Havârna, secolul XVII
Turismul:
  • Biserica de lemn „Sfântul Nicolaie” din satul Havârna, secolul XVII
  • în comună nu mai sunt alte puncte de atracţie turistică, poate doar cu interes legendar, cum ar fi Podul Grecilor.
Au fost găsite în comună obiecte deosebite în
vechime şi importanţă, dar care au fost duse la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani.
În schimb, în zonă sunt situate comune care amintesc de oameni de seamă şi care sunt un important punct turistic.
Comuna George Enescu fosta Liveni, dar care astăzi păstrează numele marelui compozitor moldovean, se găseşte la circa 8 km de localitatea Havârna. Satul adăposteşte casa în care s-a născut George Enescu, casă reconstruită după 1990. Case ale marelui muzician se mai găsesc în zonă la Cracalia şi Dorohoi.
Localitatea Ipoteşti sau Mihai Eminescu, aşa cum mai este numită comuna în care s-a născut “luceafărul poeziei româneşti”, adăposteşte Casa Memorială Mihai Eminescu, locul natal al poetului, statui, o bisericuţă, morminte ale familiei Eminovici şi chiar un teatru de vară destul de încăpător. Este şi un deosebit punct de atracţie ca, de alt fel, toate comunele prezentate mai sus. Ipoteştiul este situat la 8 km de municipiul Botoşani.
Kilometrul 0 al comunei se găseşte pe podul de la Gârbeni.
Religia: locuitorilor este cea ortodoxă, dar, fireşte, mai sunt şi minorităţi religioase.
Hramul bisericii din comună este atunci când creştinii ortodocşi sărbătoresc “Înălţarea la Cer a Mântuitorului Iisus Hristos”, cade mereu într-o zi de joi, a patruzecea zi după Sfintele Paşti şi este o sărbătoare cu dată schimbătoare.

Istoricul Bisericii “Înălţarea Domnului” Havârna 1
Acest Sfânt locaş a început să se construiască în anii 1935-1936. Din cauza celui de al doilea război mondial şi a urmărilor lui, lucrările au fost întrerupte până în anii 1970-1971, când păstor sufletesc al Moldovei şi Sucevei fiind Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Iustin Moisescu Patriarh al României, ca Episcop Prea Sfinţitul Adrian Botoşăneanul iar ca Protopop-Dorohoi P.C.Pr. Anania Roşca.

Cu ajutorul material destul de însemnat al Sfintei Mitropolii a Iaşilor şi a credincioşilor din Parohia Havârna şi a neobositului Părinte paroh Dumitru Haldan ajutat de către Consiliul şi Comitetul parohial a reînceput lucrările de construcţie a sfântului locaş prin osteneala Meşterilor fraţi Stefan Apetrei şi Marin Apetrei. În anul 1974 s-a terminat construcţia iar în anul 1975 au început lucrările de pictură în tehnică  “fresco”  şi catapetesma s-a executat de către  Pictorul Profesor Petre Achiţenie din Bucureşti, fiul lui Zoiţa şi Ioan Achiţenie din acesta comună. Acestă Sfântă Biserică cu Hramul “Înălţarea Domnului” să ne ocrotească. (pisanie)

DIN PACATE CAUTAREA MEA PE GOOGLE S/A INCHEIAT FOARTE TRIST PENTRU CA AM GASIT STIREA ASTA: SI E VORBA DESPRE CINEVA CUNOSCUT, IL CUNOSTEAM DE CAND ERA COPIL  :((

CRIMA IN HAVARNA O femeie si-a omorat sotul dupa ce l-a lovit cu un par in cap

Corina C. de 33 ani din satul Neculce, comuna Havârna, este cercetată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. În urma unui conflict spontan care s-a iscat în seara zilei de miercuri, 22 mai 2013, între femeie şi soţul acesteia, Corina C. a fugit în curtea unor vecini. Bărbatul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a urmărit-o şi scandalul a continuat până când femeia a pus mâna pe un par şi şi l-a lovit pe bărbat în cap. Medicii sosiţi la faţa locului nu au putut decât să constate decesul lui Cătălin C.de 39 de ani. Cei doi soţi au şase copii, dintre care trei au ajuns în grija statului datorită situaţiei materiale precare.

Vecinii celor doi susţin că în familia respectivă certurile erau la ordinea zilei, iar bărbatul devenea violent mai ales când venea acasă sub influenţa băuturilor alcoolice. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Faţă de Corina C. fiind înaintată propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. „Facem precizarea că punerea în mişcarea a acţiunii penale, este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

vineri, 23 decembrie 2011

o moarte rebelă

o moarte rebelă s-a rătăcit prin
creierii munților scurmă cu
gheara în pântecul pietros

o moarte rebelă îmi lipește
flori de gheață pe tâmple
port diademele de aur
le asortez cu tusea cu
sclifoseala pisicilor aristocrate cu
mănuşile mele încă verzi
sărut de dincolo
de ferestre
uitat atunci
când te-am chemat
să visezi miracole goale
să vezi până unde poate duce trupul
cerului scara
când amurgești
destrămându-ne zarea ca
pe o cupolă aprinsă
peste hora nebună
a celorlalți rătăciți

sub umbrele înserării

uneori te mai zăresc
dincolo de peretele de apă
ești încă viu
ochii tăi îmi caută ochii
gura ta îmi caută gura
mâinile tale îmi caută chipul
de hârtie
a început de ieri
să îmi topească masca
plânge-n palme sau poate că
doar pe tine te mai plânge

eu sunt începutul și sfârșitul
îmi zici și mâna pătrunde adânc
în pieptul care se desface
scârțâind

ooo doamne dar aceea e chiar o inimă
nu jucărie

privești suspicios în jur și
fugi grăbit fără să lași urme pe zăpadă
inima se face țăndări răbufnind
poate de aceea a uitat să
îți mai strige amintirea

dar eu încă te văd dincolo
de peretele de apă
ești viu și
degetele mele înfrigurate
îți desenează sub umbrele înserării
curcubeiele de sânge pe obraz

miercuri, 21 decembrie 2011

amanda /nume de alint

0
s-au strâns burțile umflate
-pâraiele de altă data- nu
mai ies din izvoarele/străfunduri cu
gurile de lupi stârnindu-și colții.
1.
(amanda, îmi zic ei sec, fără să mă privească,
lucrurile astea au mai fost spuse de tine și altă dată
uite, copiii îți caută doar amintirea răsturnată peste ruine
urmele tale sidefii au desenat tablouri neînțelese ochilor
rotunzi, nu mai nega, te știm de mult, ești amanda, ai surâsul verde,
contur în ridurile nopților, ochi de nălucă și pleoape ruginite, ai
buze arse de vârcolac te apleci peste umeri îți simțim răsuflarea
ca pe sunetul metalic)
2.
(și unde crezi că ar mai fi bine să mor, elias?
oare lângă umbra mea scăldată în
mirosul viu al livezilor cu vișini aș mai
putea eu înflori o nouă primăvară?)
3.
nu mă ascund de nimeni le zic doar îmi
trec zborul pe apa cerului nu sunt amanda, și tac și
număr picajul porumbeilor sihaștri prin
grădinile aprinse îmi aplec ochiul străfulgerat
reînviind tăcerile tăcute.
4.
(ia-mi visele în brațe, elias, îmbată-te în umezeala lor
de lacrimi, îi strig, topindu-mi nebunia în nebunia lui
mă pierd, mă prind de strigăte pustii)
5.
catedrala grandioasă pare să se înalțe abisal
din când în când un înger palid al durerii
coboară scara și-mi ține între aripi cioburi desprinse din vitralii
serafimii slobozesc litanii.
ooooo, uitare-copilărie a mea chircită în haine de alint,
cândva o să m-astupi și tu c-un lat de palmă de cenușă și
o să îmi aduni împletirile de veacuri de
pe obrazul stins.
6.
(amanda îi era numele
și o cunoaștem demult...șoptesc soldații
fără de mâini destrămându-se în pânza umezită)
7.
e totuși
prea târziu să protestez
lucirilor de nume..

marți, 20 decembrie 2011

sinucidere în direct

Sinucidere în direct

Timpul a dispărut după obrazul de nisip al colinei și
ea îl tot așteaptă cu zâmbete îngropate, cu ușile deschise, cu
frunze de eucalipt pe frunte, adumbrind sânul pietros al
... statuilor dezgolite de ochii vizitatorilor fără vreo grabă,
pribegi cu cămășile de cașmir ciuruite, aflați în
trecere prin țara numelor uitate.

Sonya e fata din flori și vinde visurile frumos împachetate în
cutii de bomboane cu gust de copilărie și ogradă umplută cu niște
călușeii de lemn în care încă se balansează ziua aceea pe care
ai pictat-o cu esențe din ierburi și i-ai lipit nouri din lână
de mioară cu plai de dor și gură de rai...

Ea culege noaptea ramuri de finic și împletește sfori pentru mâinile
păpușilor invitate la teatrul de vară al actorului care-a decis să se
sinucidă în direct simulând o moarte decentă și câââât mai ușoară...

luni, 19 decembrie 2011

haiku

nori de cenușă
pescăruşi ţipând în Zori
valuri de stele

飛行中の灰の雲
叫んでカモメ
絹の波は焼く

remember: fly!



fly!

în inima nopții te poți pierde că
prin adâncimile unor oameni
cărările se aseamănă
nu mai au semne
să îți arate că există
o simplă zi când te aștepți
ca cel la care te-ai gândit în zori
să crape zidul cu privirea și să îți zică: numai
crucile din cimitir au capete de oameni și
morții de astăzi se aseamănă cu orbul cel înțelept
înțeleptul cu slăbănogul vindecat.

frumusețea e doar o femeie amăgitoare
încălțată cu sandale foarte înalte și are
ochii de moartă osândită.

nu te mai gândi la toate astea
acum mâinile tale sunt iarăși moi
ești fluture cu aripi de ceară
apropiat de lampa cerului.

străin al vadului


nemărginirea e chiar
calea lactee desprinsă din
trupul cu frunze ascuțite
când vom împodobi pomii
într-un  alt Crăciun al brazilor
scăldați în râuri de tăcere.

mâniei noastre vor adumbri lumina
drumului aprins cu torţe de
argint ne vom petrece peregrini
în apele cu flori de nufăr
să acoperim umerii mulților
cu soarele din piatră. în
grădina adormită
pe un obraz străin.


duminică, 18 decembrie 2011

Intre nouri si-ntre mare...(Mihai Eminescu) - recita Adrian Pintea

nu ie juca seara cu mine, Dolly

aseară păpuşa mea Dolly mi s-a plâns
i-a intrat un spin în talpă
prin ochii limpezi
îmi vorbeşte
mă certă uneori mă scuipă ca şi cum ar sta cu moartea
la taclale între două izvoare tulburate la
umbra unor clipe deja apuse
nu te juca în miez de noapte
cu mine Dolly inima mea a
început de ieri să bată şi mi-a zdrobit pieptul cu
lovituri de bice deven
mult mai sensibilă şi
poate mult mai plicticoasă

dar nu te mai juca seara cu mine

durerea asta mov nu-i un motiv
să-mi pui iar degetul
pe rană

(im)posibila plecare

chit că eu o să plec iarăşi precum am şi venit
într-o dimineaţă sau
poate în mijlocul de zi tu
poate nu o să-ţi mai aminteşti
niciodată că
ai avut cândva un înger cu
aripile rupte care
te-a strigat ba
ţi-a bătut şi cu pumnul în
pieptul sfărâmat de trei ori că
aşa se bat dimineţile în gura zorilor
infatuaţi cu luminile aprinse pe umeri nu
ar trebui să te mai gândeşti la asta acum
ai şi fanfara pregătită lângă scară şi
trebuie doar să deschizi ochii de douăsprezece ori e
semnul tău şi chiar dacă e primăvară toamnă sau
noapte tot te vei topi
în cântec în vreme ce eu am să
sprijin malurile ridicate ale zărilor şi
am să slobozesc puţin baierele cerului ca
să te poţi îngropa mai bine în
petale albastre de stele şi
în flori galbene de lumină

sâmbătă, 17 decembrie 2011

(pre)viziuni de sete

ești hoinarul fără de nume în jungla
oamenilor de granit nu ai nici bani pentru
un drum
fără întoarcere
e calea umbrelor ce pier și
mâinile aspre te îndeamnă spre fluviu/șuvoi de sânge în care
ți-ai înfipt de bină voie colții înflămânziți de aer
bunăoară bătaia puștii tale
ochește iar șacalii devin o hrană pământului fierbinte și tu te simți
stăpân peste un cimitir de oase albe
și brațe ciopârțite te îndeasă
neputincios eretic
între ruine cu fruntea de țărână doar valul
te mai cheamă fremătând

dar pașii tăi se-mpleticesc haotic prin labirinturile negre le spui sunt
Daniel eu am văzut în piramida spartă morții în lumea asta veche
mă întorc să caut și să lupt
să lupt și iar să caut
iar inima ta , Daniel, o să îți lumineze
calea aprinzând cămașa verde
care îți va înfășura ca o armură trupul
o să auzi și-o muzică celestă și dansatoarea o
să te-nconjoare cu pași grăbiți de
lebădă rănită cu ramuri de măslin
în loc de aripi urmele ei lăsate peste ape
vor (pre)viziunile de sete

vineri, 16 decembrie 2011

:)

Gala SuperBlog 2011 PRIMA PARTE from SwissPlan.biz on Vimeo.

pe drumul păcii

pe drumul păcii nu mai trece nimeni

buzele mele învinețite
ating scoarța mâinilor tale,
chipule de fum care te înalți mult mai aproape
de lumini, tu nu știai că umerii de nori au forme ascuțite?

apropie-te, călătorule al nopților cu lună plină!
palmele mele îți vor rămâne aceleași urme calde
sidefate /amprente bântuite sufletului tău ce
strigă muntelui să ne răsfețe cu ierburi mătăsoase,
să ne tocească umbrele-n apus.

hai, umbră nemiloasă, încearcă nemurirea mea cu
gust de agonie, cu ochi de cioclu și
mantie din aripi de naiadă rătăcită
te strigă, te tot strigă
veșnicie a mea cu spatele curbat în
templul lumilor de foc.
primește jertfa!
ridică-i morţii templu-miros de carne vie!
deschide porțile masive!
sau
dăruiește-mi cheia să o înghit.
de azi, nu va mai trece nimeni pe
drumul păcii cresc mărăcinii și buruienele m-aprind...

regenerare

trecătorii se ascund în
crăpăturile nopții
numele lor desenează
femeia de la patru
scutură pieile de om
e o singurătate a mâinilor ucise
și eu scot din buzunar cordeluțele colorate
o să leg rănile cu sânge
o să ung copacii
cu ramură
de brad
adun în foraș
toate zilele fade o să
le arunc peste
umăr peste gard







scuze pentru cei bine intenționați care mă respectă și pe care îi respect

miracol

copiii cerului vor moșteni pământul murdari cu mâinile înmănușate în stele vor paște oile păstorului cosind prin umbrele înserării se vo...