vineri, 24 noiembrie 2017

ermetică

 ermetică

sufletul meu
-pasăre amară-
îmi smulge rădăcinile
printre mâini
prefabricate
din lacrimi de soare
aprinde macii
în lanuri albastre
ca pe o candelă
a tăcerii


 সম্পূর্ণভাবে রূদ্ধ

আমার আত্মা
এটা আমার শিকড় plucks
হাত মধ্যে

সূর্যের অশ্রু থেকে
পপকর্ন হালকা
নীল ক্ষেত্রগুলিতে
একটি মোমবাতি মত
নীরবতা



герметичний

моя душа
дитяча
Це вириває мої коріння
між руками
збірний
від сльози сонця
світло попкорн
в синіх полях
як свічка
тиші


duminică, 12 noiembrie 2017

nevralgii

ființa mea nu mă mai strigă
însetată a obosit
inima nu i se mai deschide
i se zărește numai ceasul
şi eu stau în genunchi
așteptând să treacă trenul nerăbdării
prin haltele murdare câinii hoinari
îmi arată colții: ho viață nebună
sunt doar eu îmi port
peste liniile vieții
trupul răscumpărat
nimeni nu mai suflă
în opaițul nopții
orașul demult a adormit
cu fularul tras peste gură
în venele mele destupate
auziți cum trece timpul ca un
cavaler medieval
înarmat cu armură de ceață.


sâmbătă, 28 octombrie 2017

ars poetica


ars poetica

mi se îngăduie să trec
prin râuri de iluzii
,,născut, iar nu făcut,,
captiv pe un tărâm
al marilor înfrângeri
mi se permit uitările
în oase sugrumând tăceri
și acest miracol
supranumit Poezia
încă îmi ridică pleoapa
în care nu
ar mai încape
Nimeni
înaintează sufletu-mi
cu mâinile legate
de un perete trans(lucid
trupul meu cald
anume
jertfă
atârnând

erotică


în mine se odihnesc fluturii fierbinți
mă întind pe feliile de pâine comunistă
şi eu nu ripostez alunec de-a dreapta
de-a stânga inimii ca o pendulă atârnată
între cele două lumi
,,sunt doar o fabrică
de sânge,, le strig: sunt
doar o fabrică
de oase pustiită
părăsită dezmembrată
tăiată şi vândută
bucată cu bucată
amintire prăfuită
a unui vechi regim
îmi rup şi acum trecătorii
trupul pe ascuns
sub ruine mă
împart până la
ultimul cuvânt
îmbrăcat în sârmă
cenușă
şi scrum


joi, 12 octombrie 2017

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă
trecem printre linii ascuțite în semne literare
trecem peste un pământ de fluturi congelați
tropăim cerându-ne drepturi
până când le vom recunoaște chiar unora
mersul de pitici în paşi de vals
cu buzele lor țuguiate sorbind din aburii infatuării
nopţile mele vor fi mai albe iar ploaia o să îmi răstoarne
şuvoaiele în valuri şi o să încerc
la comanda minții să scriu aceleași
poeme fade tunse de ochii șarpelui
vampe cu stil şi le vor numi ,,subţirele,,
pentru că metafora mea nu mai îngraşă păduchii
rămas aproape singur le voi zice cu aroganța
crescută în pâine: acest secol nu mai există
există doar curve cu fese întărite
adulate şi a-probate de trupurile(timpurile) groase ale unor
oameni de rezervă IATĂ ce numesc eu
o lume mai bună o lume în care poate
să încapă şi poetul ascuţindu-și pana
la ușa poeziei

totuși
dincolo
parcă era loc de mai mult
dar nu mai am nimic de reproșat
sistemului acesta mut
acestui veac numit-Îndeajuns
nu îi mai datorez nimic doar
calc peste cioburi şi nostalgii
trec peste aceleași linii şi semne literare
îmi ascut verbul ca pe un creion uitat
găsit întâmplător într-un sertar al lumii mult
prea-prăfuite de șansa
la o viață mai bună
de forma colților rozând
în viermii zădărniciei

joi, 5 octombrie 2017

Lumina nu se stinge



Păcatele se învârtesc în mine,
Ridic mâinile spre cer şi
desenez o cruce a văzduhului.
Înalț un Te Deum
spre zgomotul lumilor mele.

Cântecul se rotește împrejur amețitor,
amenințător, asemenea unei neînaripate
eliberată-n etern.

Trupul mi se clatină în acordurile 
muzicii femeii-pasăre.

Azi, am dezrobit lumea.
Mâine, oamenii vor zâmbi mai mult
și frăția o să renască
pe deasupra mormintelor
acoperite cu flori putrezite.

Ea va strivi somnul negru
ca pe o năpârcă rotunjită
în sângele smuls iar
Oamenii vor merge
într-un singur pas
peste duhuri flămânde
Vor modela o altă viață,
dincolo de întuneric.
Într-o cale ce agoniza voit,
urmând procesul degradării.

Frumusețea seamănă
cu suspinul Lui Iisus
pentru o lume mai bună.

Lumina nu se stinge niciodată...

sâmbătă, 23 septembrie 2017

miracol

copiii cerului vor moșteni pământul
murdari cu mâinile înmănușate în stele
vor paște oile păstorului
cosind prin umbrele înserării
se vor întoarce în izvoare
cristaline susurând a mirare
glasul țărânei o să-i asculte
copiii pământului vor moșteni cerul
cu mâinile lor curățate
în lut vor modela
stele din coaste adamice
fecioare născute în lujerul florii
atinse de paloarea luminilor
le vor ține calea dăruindu-le
mănunchiuri de prunci
cu fețele sacre scăldate
în lacrimi de soare

ermetică

 ermetică sufletul meu -pasăre amară- îmi smulge rădăcinile printre mâini prefabricate din lacrimi de soare aprinde macii în lanuri albastre...